Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale a Transplantului, importanţa monitorizării "permanente" şi "vizibile" în sisteme de date informatice a pacienţilor care au nevoie de transplant, precum şi a organelor care sunt disponibile la nivel întregii ţării, potrivit Agerpres.
"Este importantă o monitorizare permanentă şi vizibilă în sisteme de date informatice a pacienţilor care au nevoie de transplant, monitorizarea organelor care sunt disponibile la nivel naţional, în timp real şi transparent. Pentru a da încredere activităţii de transplant trebuie să se asigure o transparenţă maximă", a afirmat Daniel Coriu.
Potrivit unui comunicat de presă al Colegiului Medicilor, transplantul de organe reprezintă unica şansă la viaţă pentru o parte dintre pacienţii care nu mai au alte opţiuni pentru a trăi.
"Odată efectuat transplantul, pacienţii 'renasc' şi pot duce o viaţă aproape normală. Se pot întoarce la activităţile lor, pot fi alături de cei dragi şi pot întoarce binele primit către societate. Iar toate acestea deoarece, de cealaltă parte, sunt persoane, familii care înţeleg conceptul de transplant de organe şi, trecând peste suferinţa lor, aleg să redea şansa la viaţă altor persoane. Activitatea de transplant este una deosebit de complexă şi sensibilă, ce se organizează permanent contracronometru şi care trebuie să se desfăşoare cu o precizie maximă. Pe lângă importanţa înţelegerii şi penetrării în cadrul societăţii a conceptului de transplant de organe, procedură prin care se salvează alte vieţi, nu trebuie uitat că este nevoie de o resursă umană extrem de bine pregătită", se menţionează în comunicat.
Transplantul de organe presupune şi echipe mixte, lucrul în echipă, colaborare între medici din diverse zone ale ţării, totul într-un interval de timp foarte bine stabilit, arată Colegiul Medicilor.
"De Ziua Naţională a Transplantului, Colegiul Medicilor din România se alătură acestui demers şi lansează un apel de înţelegere la nivelul societăţii cu privire la tot ceea ce reprezintă transplantul de organe, dar şi un mesaj de susţinere cu privire la dezvoltarea resursei umane implicate în transplantul de organe", se subliniază în comunicat.
Colegiul Medicilor din România pledează pentru dezvoltarea centrelor de transplant atât din punctul de vedere al infrastructurii şi al personalului medical dedicat, cât şi ca acces transparent al pacienţilor la listele de aşteptare.
Conform CMR, donarea de organe în România depinde foarte mult de felul în care sunt percepute transplantul şi rezultatele acestuia de către populaţie şi de transparenţă, însă este nevoie şi de informaţii în această direcţie, de campanii de informare, astfel încât populaţia să înţeleagă şi să accepte că poate salva o viaţă sau chiar mai multe vieţi, dacă există compatibilitate, prin transplantul de organe.
La sfârşitul anului 2021, potrivit datelor disponibile, în România erau înregistraţi doar 47 de donatori reali.
Preşedintele Colegiului Medicilor de Ziua Naţională a Transplantului: Pentru a da încredere activităţii de transplant este necesară o transparenţă maximă
Explorează subiectul
Articole Similare

28
Carnea roșie, asociată cu risc mai mare de diabet. Care sunt alternativele mai sănătoase
28

462
Îi era teamă de operație. Ce i-a spus medicul
462

29
Semnal de alarmă: Tot mai mulți copii expuși rujeolei din cauza vaccinării insuficiente
29

20
Când efortul nu e de ajuns: Ce stă în spatele problemelor la matematică
20

21
Cum se formează vederea perfectă înainte de naștere: rolul surprinzător al vitaminei A și al hormonilor tiroidieni
21

81
Analizele de sânge arată în ce măsură diabetul afectează rinichii
81

30
Aproape 1 din 10 decese provocate de infecții este legat de obezitate
30

73
Dieta care ar putea reduce riscul de cancer mamar și crește șansele de supraviețuire
73

117
O bacterie temută ar putea deveni arma secretă împotriva cancerului
117

215
Cele două praguri ale vieții care declanșează îmbătrânirea accelerată
215

3.560
Șeful CNAS avertizează că românii săraci riscă să fie lăsați fără tratamente în spitale: Spitalele private vor atrage pacienți tineri și sănătoși!
3.560

1.564
Studiul care răstoarnă tot ce se credea despre alimentația vegetariană la copii
1.564

92
Preşedinte CNAS: Adevărata reformă din sănătate nu este “spargerea monopolului CNAS”, ci autonomia reală a asigurărilor de sănătate şi cheltuirea corectă a banilor pentru pacienţi - Nu contează ce doresc pacienţii, ci ce doreşte Ministerul Sănătăţii.
92

















Comentează