Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presedintele Comisiei Europene ACUZA de MINCIUNA doi premieri europeni

Jean-Claude-Juncker

Noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a acuzat marţi pe premierii italian şi britanic, Matteo Renzi şi David Cameron, că-şi mint cetăţenii în problema negocierilor bugetare purtate de liderii europeni, relatează AFP.

'Nu mi-a plăcut modul în care s-au comportat unii prim-miniştri după summit', a afirmat Juncker în timpul unei audieri în Parlamentul European pe tema rezultatelor ultimei reuniuni a liderilor UE. 'Am luat notiţe şi când compar ce s-a spus în sală cu ce s-a spus în exterior constat că declaraţiile nu coincid', a explicat el. 'I-am spus lui Matteo Renzi că eu nu sunt în fruntea unui grup de birocraţi. Sunt preşedintele Comisiei Europene, o instituţie politică, şi vreau ca premierii să respecte această instituţie', a continuat şeful executivului european.

Dacă Barroso, fostul preşedinte al Comisiei, 'ar fi ascultat numai birocraţii, atunci bugetul Italiei ar fi fost tratat într-o manieră complet diferită', a susţinut mai departe Juncker, la câteva zile după decizia executivului comunitar de a nu respinge proiectul de buget propus de guvernul de la Roma.

La ultimul Consiliu European, premierul Renzi a criticat Comisia condusă de Barroso pentru că i-a trimis o scrisoare prin care-l atenţiona asupra unei 'devieri importante' a bugetului Italiei pe anul 2015 faţă de regulile bugetare europene şi îi cerea să opereze modificări. În final, guvernul italian a revizuit proiectul şi a promis o reducere a deficitului cu 0,3% din PIB, faţă de 0,1% cât era în proiectul iniţial.

Juncker a criticat şi modul în care premierul Cameron a prezentat opiniei publice britanice obligaţia ca Marea Britanie să-şi suplimenteze cu 2,1 miliarde de euro contribuţia pe anul în curs la bugetul comunitar, ca urmare a creşterii PIB-ului acestei ţări, plată pe care Cameron refuză să o aprobe.

'Nu este o problemă britanică, ci a întregii Uniuni Europene, şi trebuie să găsim un răspuns general', a insistat Juncker, amintind că 'impactul (recalculării contribuţiei la bugetul european n.red) este mai mare pentru bugetul altor state decât pentru cel al Marii Britanii'.

Summiturile europene 'sunt făcute pentru a rezolva problemele, nu pentru a le amplifica', a conchis noul şef al Comisiei Europene.

Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.