DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele Comisiei Europene i-a denunţat pe cei care se joacă cu focul refuzând vaccinarea

juncker

Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker i-a denunţat joi pe cei care ”se joacă cu focul” refuzând vaccinarea, în cadrul primului ”summit mondial” organizat la Bruxelles împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăşii (OMS), pe fondul unei creşteri a numărului cazurilor de boli ca rujeola, relatează AFP, potrivit news.ro.

”În timp ce în anumite părţi din lume mor fiinţe umane din lipsă de vaccinuri, aici persoane îşi riscă viaţa lor şi pe a altora refuzându-le. Unii nu se joacă cu focul prevenţiei ci se joacă cu focul”, a deplâns Jean-Claude Juncker în deschiderea acestui summit.

UE şi OMS au decis să organizeze această întâlnire între lumea politică, societatea civilă, experţi în domeniul sănătăţii şi reprezentanţi ai reţelelor de socializare, pe fondul unor îngrijorări tot mai mari în faţa unei multiplicări a unor maladii despre care se credea că au fost eradicate mulţumită vaccinurilor, mai ales a rujeolei.

Citește și: Liviu Dragnea, la prima apariție publică după încătușare! Cum arată fostul lider PSD

La nivel mondial, s-au înregistrat aproape de trei ori mai multe cazuri de rujeolă în primul semestru al lui 2019 faţă de cele înregistrate în tot anul 2018.

”În Europa, numărul deceselor legate de rujeolă a crescut de şase ori din 2016 în 2018. Iar aceste cazuri vizează în principal persoane nevaccinate. De ce? Pentru că mulţi europeni nu au încredere în vaccinuri: 38% dintre ei cred că ele cauzează boli de care acestea sunt menite să protejeze”, a subliniat Jean-Claude Juncker, exprimându-şi regretul faţă de o ”neîncredere stupidă”.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Dezvăluirea făcută de Radu Cristescu

”Minciunile cu privire la vaccinare se răspândesc în ţările dezvoltate din Europa, Statele Unite, Canada şi în alte părţi, dar şi în ţări mai puţin dezvoltate, precum Pakistanul şi Republica Democratică Congo (RDC), compromiţând lupta împotriva poliomielitei, Ebolei şi altor maladii care ar putea fi evitate mulţumită vaccinurilor”, a explicat, la rândul său, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, prezent la Bruxelles.

CE şi OMS cooperează cu platforme digitale şi reţele de socializare într-oîncercare de a contracara campanii de dezinformare.

”Anunţuri recente ale Pinterest şi Facebook că vor direcţiona utilizatorii către informaţii exacte şi fiabile cu privire la vaccinuri sunt binevenite, sunt un început bun. Însă trebuie să facă mai mult, iar noi sperăm că o vor face”, a subliniat dr. Ghebreyesus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.