Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele CSM, despre situația jalnică a unor instanțe: 'Își fac stocul de lemne pentru încălzire iarma. Justiția nu trebuie privită ca Cenușăreasă'

Facebook
Bogdan Mateescu, judecator CSM

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Mihai Bogdan Mateescu, atrage atenţia asupra faptului că în ţară există instanţe care la acest moment fac stocuri de lemne pentru iarnă şi stocuri de hârtie "pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în formă scrisă”. Judecătorul afirmă că aşteptările sale în ceea ce priveşte Justiţia "nu au fost atinse”, el făcând apel la reprezentanţii puterilor statului să contribuie la reglarea "anomaliilor” din acest domeniu, transmite news.ro.

Prezent, miercuri după-amiază, la Ploieşti, unde a participat la inaugurarea Palatului Justiţiei Prahova, preşedintele CSM a atras atenţia asupra faptului că, în timp ce lucrătorii din domeniu şi justiţiabilii din Prahova au depăşit momentele în care actul de justiţie se înfăptuia în spaţii improprii, în alte părţi situaţia rămâne aceeaşi.

"Astăzi când vorbim - şi vă rog să mă iertaţi, este un moment de fericire pentru dumneavoastră şi sunt alături de dvs cu toată bucuria - alte instanţe îşi fac stocul de lemne pentru încălzire iarna şi stocul de hârtie pentru a putea folosi dosare care în mod retrograd rămân în formă scrisă. Proiectele puse în discuţie la Consiliul Superior al Magistraturii sunt o înşiruire, uneori, lipsite de logică şi cu încălcarea unor proceduri, drept pentru care au fost restituite. Justiţiabilul aşteaptă ore întregi, este, poate, pe locul o sută pe lista de şedinţă şi vă rog, cu toţii care sunteţi aici prezenţi, să contribuim la reglarea acestor anomalii în numele statului român pe care îl reprezentăm”, a afirmat Bogdan Mateescu în discursul ţinut la evenimentul de inaugurare la care au participat şi primul ministru Florin Cîţu, dar şi ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a subliniat ideea conform căreia justiţia trebuie privită ca putere în stat şi nu drept consumator de resurse financiare.

"Justiţia, puterea judecătorească nu trebuie privită sub nicio formă ca Cenuşăreasă. Justiţia nu trebuie să fie privită ca fiind o consumatoare de resurse. Justiţia trebuie să fie privită aşa cum este, ca putere în stat - şi nu sunt lucruri mari, o spune însăşi Constituţia - şi ca un bastion de echilibru într-o societate românească, după cum observăm, deosebit de agitată. Sedii proprii, infrastructură adecvată reprezintă o parte din problemă - o parte esenţială, e drept - pentru înfăptuirea actului de justiţie la cele mai înalte standarde. Dar nici la acest moment solemn nu trebuie să uităm că există o altă parte la fel de importantă a problemei şi azi când vorbim justiţia se confruntă cu lipsă de personal. Actul de justiţie este înfăptuit la standarde înalte în condiţii extraordinar de dificile legate de încărcătură”, a spus Mateescu.

Magistratul a mărturisit că aşteptările sale legate de domeniul în care activează nu au fost "atinse".

"Aşteptăm în continuare, aşa cum mărturisesc, o experienţă personală, că am aşteptat în acest an de mandat, în sfârşit aşteptăm o discuţie care să aducă justiţia, discursul, statutul într-o zonă de echilibru. Fără să vreau să se interpreteze în vreun fel, cu mâhnire vă împărtăşesc că aşteptările mele nu au fost atinse şi aşteptările dumneavoastră în egală măsură. Este momentul - al câtelea oare? - dar este momentul unui început în abordarea interinstituţională între puteri, în construcţia durabilă a unor instituţii judiciare şi nu o joacă politică sau la nivel de discurs în activitatea statului român pe care cu toţii îl servim, fiecare cu atribuţiile fiecăruia”, a mai afirmat preşedintele CSM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.