Preşedintele FC Viitorul, Gheorghe Popescu, dupăce nocturna de la Iași s-a stricat: Nici ca jucător nu am trăit o astfel de situaţie. Ne vine ca o mănuşă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 01-11-2020

Actualizat: 01-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: digi24

Preşedintele FC Viitorul, Gheorghe Popescu, a declarat după încheierea neaşteptată a meciului cu Poli Iaşi din cauza nocturnei, că nu a trăit o astfel de situaţie nici când era jucător.

"Nici ca jucător nu am trăit o astfel de situaţie să se oprească meciul din cauza opririi nocturnei. Ne-am fi dorit să câştigăm meciul pe teren. Ţinând cont de această stingere a nocturnei, ne vine ca o mănuşă situaţia. Am vrut amânarea meciului, din cauza probelemlor de Covid-19. Sper ca până la meciul cu Dinamo cei infectaţi să-şi revină. De asemenea, avem şase accidentări în lotul primei echipe. Sper ca până la meciul cu Dinamo cei infectaţi să îşi revină şi cei accidentaţi de asemenea să poată fi apţi", a spus Popescu, potrivit telekomsport.ro.

Gândurile lui Gabriel Oprea înainte de alegerile parlamentare - Vrea la Comisia de Apărare din Parlament pentru susținerea polițiștilor și militarilor

Meciul Poli Iaşi – FC Viitorul, contând pentru etapa a noua a Ligii I, a fost declarat încheiat de centralul Horia Mladinovici, în minutul 54, după ce nocturna stadionului din Iaşi s-a stins din nou.

Partida începuse cu aproape o oră întârziere, din cauza problemelor cu nocturna.

Nocturna s-a stins în minutul 54, imediat după un gol al ieşenilor, prin care gazdele preluat conducerea cu 2-1. Anterior, au marcat Dobrosavlevici pentru FC Viitorul, în minutul 20, şi Zajmovic, în minutul 52, pentru Poli Iaşi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri