Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Federaţiei de fotbal din Ucraina, suspendat de un tribunal din Kiev: acuzat într-un dosar de corupție

Ucraina fotbal

Un tribunal din capitala Kiev a anunţat luni suspendarea din funcţie, pentru încă două luni, a preşedintelui Federaţiei ucrainene de fotbal (UAF), Andrii Pavelko, acuzat într-un dosar de corupţie legat de construcţia unei fabrici de gazon artificial, informează EFE.

Acţiunea justiţiei ucrainene împotriva lui Pavelko ar putea scoate Ucraina din candidatura comună, alături de Spania şi Portugalia, pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030, deoarece FIFA şi UEFA iau în considerare excluderea oricărei candidaturi venite din partea ţărilor care nu respectă imunitatea federaţiilor lor, notează Agerpres.

Potrivit presei, Spania şi Portugalia - care au adăugat Ucraina la candidatura lor în octombrie anul trecut, în semn de solidaritate după agresiunea rusă - s-ar gândi la înlocuirea acestei ţări cu Maroc, ca naţiune organizatoare, de teamă că scandalul le va afecta şansele de a fi alese.

Justiţia ucraineană a dictat deja o suspendare de o lună împotriva lui Pavelko, pe 17 februarie, dar decizia nu a fost aplicată, după ce a fost contestată de preşedintele Federaţiei. UAF a anunţat deja că va face din nou apel împotriva deciziei de luni a judecătorilor.

Pavelko susţine că este victima unei conspiraţii şi a spus clar că nu va demisiona. El a făcut apel la principiul neamestecului guvernelor şi justiţiei în treburile federaţiilor de fotbal, recunoscut în statutele UEFA şi FIFA, pentru a-şi apăra poziţia.

Actualul preşedinte al Federaţiei ucrainene este membru al Comitetului Executiv al UEFA din 2019, funcţie pentru care intenţionează să candideze din nou, pentru a fi reales cu ocazia congresului pe care organismul de conducere al fotbalului european îl va organiza la Bruxelles, pe 5 aprilie, relatează presa ucraineană.

Potrivit unor informaţii neconfirmate, postate luni pe un canal popular dedicat actualităţii de la Dinamo Kiev, ambiţiile lui Pavelko ar merge şi mai departe, ucraineanul vizând un post de vicepreşedinte al UEFA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.