Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a afirmat joi că intenţionează să dea un ordin executiv care să-i permită armatei să-l ajute în lupta sa împotriva drogurilor, care, în opinia sa, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, relatează agenţia Reuters, conform agerpres.
Citeşte şi: Trump şi-a ieşit din minţi şi i-a închis telefonul în nas unui aliat important
Duterte a reiterat faptul că nu este nevoie ca el să introducă legea marţială, aşa cum a ameninţat în numeroase ocazii că va face.
Luni, Republica Filipine a suspendat toate operaţiunile poliţiei din cadrul campaniei împotriva drogurilor, din cauza corupţiei adânc înrădăcinate în rândurile forţei de poliţie.
Duterte a însărcinat o agenţie antidrog cu campania şi doreşte ca armata să acorde ajutor.
Comentează