DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte își anunță retragerea din politică

captura YouTube
Duterte filipine

Rodrigo Duterte, preşedintele Filipine, a declarat că nu va candida la funcţia de vicepreşedinte în alegerile de anul viitor şi că mai degrabă se retrage din politică, informează BBC.

Duterte a spus luna trecută că va candida pentru funcţia de vicepreşedinte în 2022. Constituţia ţării îi interzice să deţină un al doilea mandat de preşedinte.

Însă acum a anunţat că se va retrage, pentru că „sentimentul copleşitor al filipinezilor este că nu sunt calificat”.

Anunţul vine după ce au apărut speculaţii că fiica lui va candida la preşedinţie.

Sara Duterte-Carpio, care este în prezent primar al oraşului sudic Davao, a transmis mesaje amestecate legat de eventuala sa candidatură. Luna trecută a precizat că nu va intra în cursă, pentru că ea şi tatăl ei au căzut de acord că doar unul dintre ei va candida în următoarele alegeri pentru şefia ţării. Oricum, ea a condus toate sondajele de opinie realizate anul acesta.

Duterte a făcut anunţul sâmbătă, în Manila, la un centru unde era aşteptat să îşi depună candidatura.

Când Duterte şi-a exprimat prima dată intenţia de a candida, a fost speculat că îşi va alege un partener slab din punct de vedere politic şi că va conduce ţara din poziţia a doua.

El a spus public că, din funcţia de vicepreşedinte, ar fi imun în faţa urmăririi de către Curtea Penală Internaţională (ICC) pentru că a prezidat peste un „război al drogurilor” în care au murit mii de oameni. Nu este clar dacă ar fi păstrat imunitatea legală.

Dacă Duterte-Carpio va fi aleasă, este foarte probabil să îşi protejeze tatăl de acuzaţiile penale în Filipine şi de procurorii ICC.

Rodrigo Duterte a devenit preşedinte în 2016, promiţând să stârpească criminalitatea şi să rezolve criza provocată de droguri, dar criticii lui au spus că a încurajat poliţia să se implice în execuţii extrajudiciare ale suspecţilor, potrivit News.ro.

În iunie, procurorul de la International Criminal Court a cerut să deschidă o anchetă completă în ceea ce priveşte omorurile din „războiul drogurilor” din Filipine, susţinând că ar fi putut fi comise crime împotriva umanităţii.

Un raport Amnesty International a concluzionat că, în primele şase luni ale preşedinţiei lui Duterte, peste 7.000 de oameni au fost ucişi de poliţie sau atacatori înarmaţi necunoscuţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.