Orice acord care vizează încetarea luptelor din Ucraina este puţin probabil să asigure condiţiile necesare pentru o pace justă, a declarat miercuri preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, notează AFP, potrivit Agerpres.
Ţările europene lucrează în prezent pentru a păstra independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, a afirmat Stubb pentru postul de televiziune finlandez MTV3.
"Dar, în realitate, pacea poate fi bună, rea sau o formă de compromis", a spus el.
"Realitatea este că noi, finlandezii, trebuie să ne pregătim şi pentru momentul în care pacea va fi restabilită şi că este puţin probabil ca toate condiţiile pentru o pace justă despre care am vorbit atât de mult în ultimii patru ani să fie îndeplinite", a subliniat Stubb.
Preşedintele nu a specificat ce ar însemna o pace nedreaptă pentru Finlanda, care are o graniţă de 1.340 de kilometri cu Rusia.
Finlanda şi-a închis graniţa cu vecinul său în decembrie 2023, o consecinţă a tensiunilor tot mai puternice dintre cele două ţări în urma invaziei din Ucraina.
Stubb, care menţine legături strânse atât cu preşedintele american, cât şi cu cel ucrainean, a declarat că următoarele săptămâni vor determina dacă eforturile diplomatice de a pune capăt războiului vor da roade.
Potrivit acestuia, Washingtonul încearcă să obţină un avantaj economic de pe urma păcii din Ucraina.
"Ne aflăm într-o situaţie în care Statele Unite investesc în diverse acorduri ca parte a medierii lor, cum ar fi rezervele minerale din Ucraina. Şi este posibil ca partea referitoare la regiuni să fie, de asemenea, legată într-un fel de comerţ", a spus el.
Alexander Stubb este sceptic cu privire la aprobarea de către Kremlin a ultimei versiuni a planului negociat, dar consideră că "ne îndreptăm spre o formă de încetare a focului şi de pace".
Citirea planului american în 28 de puncte dezvăluit luna trecută a fost foarte frustrantă, a mai spus el în interviu.
În urmă cu zece zile, Statele Unite au prezentat un proiect iniţial în 28 de puncte, considerat favorabil Moscovei, redactat fără consultarea aliaţilor europeni ai Kievului şi menit să pună capăt conflictului declanşat de ofensiva rusă împotriva Ucrainei în februarie 2022.
Ulterior, Washingtonul a modificat acest proiect împreună cu ucrainenii, care, la rândul lor, şi-au consultat aliaţii europeni, iar textul a fost revizuit în continuare duminică şi luni, în Florida.






























Comentează