DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele Franţei, avertisment pentru SUA: 'O încălcare gravă a relaţiei'

hollande

Orice încălcare a angajamentului Statelor Unite ale Americii de a nu mai spiona conducerea statului francez va fi considerată o încălcare gravă a relaţiei franco-americane, a avertizat preşedintele francez François Hollande, în faţa presei prezente la summitul european care a început joi la Bruxelles. 

'Consider că dacă s-ar produce orice îndepărtare de la angajamentul care a fost luat (în noeimbrie 2013), ar însemna o încălcare gravă a relaţiei noastre', a afirmat şeful statului francez, citat de AFP.

Vezi şi: Oficialii francezi, spionaţi printr-o staţie specială de pe ambasada SUA la Paris

Vorbind despre 'agresiuni' împotriva 'teritoriului' şi 'autorităţilor' franceze, François Hollande a reamintit că, în discuţia telefonică purtată miercuri, omologul său american Barack Obama 'a confirmat' încă o dată că 'preşedinţia Republicii (franceze) nu mai constituie un obiectiv' pentru serviciile americane de informaţii. 

După 'angajamentul SUA că, începând din noiembrie 2013, au încetat toate aceste practici', Barack Obama a 'reiterat' deja aceste asigurări la Washington în februarie 2014, a mai indicat şeful statului francez, referindu-se la vizita de stat întreprinsă în capitala SUA. 

'Aceste practici sunt condamnabile, iar eu le-am condamnat de fiecare dată când au existat dezvăluiri', a adăugat preşedintele Hollande, potrivit căruia 'cele care au fost publicate nu sunt primele şi, fără îndoială, nici ultimele'. 

Conform documentelor dezvăluite de Wikileaks şi publicate marţi în presa din Hexagon, spionajul american a interceptat, cel puţin în intervalul 2006-2012, comunicaţiile ultimilor trei preşedinţi francezi, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy şi François Hollande, notează Agerpres.

Vezi şi: Franta va trimite în SUA un înalt responsabil al serviciilor de informatii

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.