Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a fost ales vicepreşedinte în cadrul Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness (EBFF), obiectivele sale principale fiind promovarea acestui sport în zona universitară şi dezvoltarea conceptului de Fitness Challenge, potrivit Agerpres.
"Începând de aseară, mi-am început primul mandat de vicepreşedinte în cadrul Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness (EBFF). Am primit votul de încredere al colegilor prezenţi la Congresul EBFF, care a avut loc în preambulul Campionatului European din Santa Susanna din Spania. Este un mare pas înainte pentru sportul românesc şi pentru România, cu atât mai mult cu cât sunt primul român care a acces vreodată la o funcţie în rândul forului de conducere al EBFF. (...) La finalul alegerilor am avut o discuţie cu preşedintele Rafael Santonja (preşedintele Federaţiei Internaţionale de Culturism şi Fitness - n.r.) şi am stabilit ca principal obiectiv pentru anul 2023 să dezvoltăm acest sport pe zona universitară, este o sarcină care îmi revine în special mie, să organizăm competiţii în zona universitară, să atragem cât mai mulţi sportivi din acest areal. Un alt obiectiv este dezvoltarea Fitness Challenge, pentru că fitnessul este un sport care se adresează tuturor practicanţilor de sport, nu doar celor care fac performanţă, acesta se poate face în orice sală, acasă şi se adresează tuturor celor care ar dori să practice sportul", a declarat, pentru AGERPRES, noul vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean.
Potrivit acestuia, mandatul de vicepreşedinte al EBFF este de 4 ani, timp în care Federaţia Română de Culturism şi Fitness trebuie să continue munca susţinută din ultima perioadă, care a dus la obţinerea de rezultate foarte bune de către membrii lotului naţional al României.
Preşedintele FRCF, Gabriel Toncean, ales vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

151
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
151

408
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
408

2.219
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.219

68
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
68

40
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
40

988
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
988

68
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
68

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

62
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
62

199
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
199

51
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
51

4.282
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.282

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71
















Comentează