Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cancelarul Angela Merkel se vor întâlni în cursul zilei de luni pentru a examina opţiunile de ieşire din criza declanşată de eşecul negocierilor de formare a unei noi coaliţii de guvernare, transmite DPA, conform agerpres.ro.
Frank-Walter Steinmeier, care şi-a anulat vizita programată luni şi marţi în landul Renania de Nord-Westfalia, şi Angela Merkel vor trebui să decidă dacă există şanse pentru o nouă formulă de coaliţie sau dacă Germania se va îndrepta spre noi alegeri.
Ora exactă a întâlnirii nu a fost comunicată şi nu este clar nici dacă întrevederea va fi urmată de declaraţii publice.
Negocierile au eşuat duminică seara prin retragerea Partidului Liber-Democrat (FDP), care a afirmat că nu poate forma un guvern viabil împreună cu celelalte formaţiuni implicate în discuţii - Verzii, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, a cancelarului Merkel) şi aliatul acesteia, Uniunea Creştin-Socială (CSU).
În urma rezultatului dezamăgitor înregistrat în alegerile din septembrie, Angela Merkel a fost nevoită să încerce constituirea unei coaliţii tripartite inedite la nivel naţional, aşa-numita 'coaliţia Jamaica', după culorile negru-galben-verde ale formaţiunilor.
O serie de subiecte i-au despărţit pe conservatori de FDP şi de Verzi, printre care folosirea cărbunelui ca sursă de energie, viitorul zonei euro, impozitele şi numărul de refugiaţi acceptaţi în Germania.
Preşedintele german Steinmeier şi Angela Merkel discută opțiunile de ieșire din criză
Explorează subiectul
Articole Similare

619
Donald Trump intră cu picioarele peste giganții din construcții: interdicție pentru marii investitori de a mai cumpăra case unifamiliale
619

1.506
Bilanț tragic după raidul american din Venezuela: numărul morților a crescut la 100. „Atacul împotriva țării noastre a fost teribil”
1.506

20
VIDEO Protest cu tractoare în centrul Parisului - Fermierii au ajuns până la Turnul Eiffel
20

38
Rafinării din China ar putea înlocui petrolul venezuelean cu ţiţei iranian, spun traderii
38

2.243
VIDEO O turmă de oi a intrat într-un supermarket. Animalele au zăbovit aproape jumătate de oră printre rafturi, la cumpărături
2.243

1.922
VIDEO Drumul legendar al secolului XX atrage din nou turiști în 2026. Fiecare oprire îmbină aventura și nostalgia locurilor celebre
1.922

2.001
Mesajul criptic transmis de Trump în urmă cu o lună despre Venezuela: „Pregătiţi-vă!”
2.001

102
Șefii partidelor din Franța, convocați de Macron pentru a discuta garanțiile de securitate pentru Ucraina
102

82
Iarnă grea în Europa - Sute de zboruri anulate și transportul public perturbat
82

3.519
”Mortul e de vină” - Explicațiile lui J.D. Vance după ce o femeie a fost ucisă de agenții anti-imigrări
3.519

2.687
Expert britanic în securitate și apărare: "Nimeni nu e în siguranță, suntem cu toții în pericol" după lovitura lui Trump în Venezuela
2.687

3.514
Locul de pe Pământ unde morții nu putrezesc - descoperire uluitoare: 'Nu scoatem schelete, scoatem oameni'
3.514

3.843
O întrebare încolțește la nivel mondial, după deciziile lui Donald Trump: SUA ar putea intra în coliziune cu 'țara mamă'
3.843

















Comentează