Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele iranian Hassan Rouhani se declară munțumit de plecarea lui Trump de la Casa Albă: 'Slavă Domnului că sunt ultimele sale zile'

zeenews.india.com
Hassan Rouani

Preşedintele iranian Hassan Rouhani s-a declarat miercuri "foarte bucuros" că Donald Trump părăseşte Casa Alba, spunând despre preşedintele american în exerciţiu că este un "tiran" şi "terorist", relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Donald Trump, ale cărui relaţii cu Iranul sunt foarte tensionate, a retras în 2018 Washingtonul din acordul încheiat trei ani mai devreme cu Teheranul pentru a-l împiedica să dezvolte arme nucleare, considerându-l insuficient.

De atunci, a reintrodus şi apoi înăsprit sancţiunile împotriva Iranului, pe un fond de tensiuni cu aliaţii săi europeni care vor ca acordul să fie păstrat. Iranul şi SUA au fost de două ori în pragul unui război începând din iunie 2019.

"Unii spun că suntem entuziasmaţi pentru Biden (preşedintele american ales, Joe Biden - n.r.). Nu, nu suntem, dar suntem foarte bucuroşi să vedem că Trump pleacă", a declarat el în cadrul unui consiliu de miniştri televizat.

Citește și: Rareș Bogdan a răbufnit: ‘Ticăloși până la capăt!’

"Slavă Domnului că sunt ultimele sale zile", a adăugat el, spunând despre Trump că este un "tiran", "cel mai indisciplinat şi fără de lege preşedinte" şi un "terorist şi criminal".

El "creează obstacole pentru a ne împiedica să cumpărăm vaccinuri (împotriva COVID-19), ceea ce arată cât de mult este această persoană lipsită de principiile etice şi umane", a adăugat Rouhani.

De la anunţarea victoriei lui Biden la alegerile din SUA de la 3 noiembrie, guvernul lui Rouhani şi-a înmulţit semnelele de deschidere faţă de fostul vicepreşedinte din timpul lui Barack Obama, care şi-a exprimat dorinţa ca Washingtonul să revină în Acordul de la Viena. Biden îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie.

Iranul a fost ţara din Orientul Mijlociu cel mai puternic afectată de pandemia de coronavirus şi a afirmat că sancţiunile americane l-au împiedicat să îşi procure vaccinuri. În teorie, alimentele şi medicamentele sunt exceptate de la sancţiunile americane, dar în realitate băncile internaţionale au tendinţa să refuze tranzacţiile care implică Iranul, pentru a evita să se expună la eventuale litigii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.