Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Kârgâzstanului a decretat starea de urgenţă în capitala Bişkek şi a ordonat desfăşurarea armatei pe străzile oraşului

Operation World
Kârgâzstan

Preşedintele Kârgâzstanului, Sooronbai Jeenbekov, a decretat vineri starea de urgenţă în capitala Bişkek şi a ordonat desfăşurarea armatei pe străzile oraşului, transmite Reuters. Măsurile anunţate printr-un comunicat includ interdicţii de circulaţie de vineri, ora 20.00, până în 21 octombrie, ora 08.00, potrivit Agerpres.

Nu s-a precizat ce efective militare vor fi trimise pentru impunerea restricţiilor. Forţele armate au primit ordin să utilizeze vehicule, să instaleze puncte de control şi să împiedice ciocnirile armate.

Jeenbekov anunţase anterior că ar putea demisiona după numirea unui nou guvern.

Citește și: Lovitură de teatru! Nu Mihail Neamțu este propunerea PMP pentru funcția de viceprimar al Capitalei

În fosta republică sovietică din Asia Centrală au loc proteste după alegerile parlamentare de duminica trecută, contestate de opoziţie şi ulterior anulate. Protestatarii au ocupat sediile instituţiilor centrale de la Bişkek, însă au urmat disensiuni în rândul opoziţiei, care este împărţită în 11 partide. Mii de oameni au continuat să iasă în stradă, iar politicienii au afirmat că se tem de violenţe.

Rusia a indicat că ar putea fi obligată să asigure stabilitatea în Kârgâzstan, apreciind că situaţia este 'haotică'.

Reuters apreciază că crizele din spaţiul ex-sovietic pun la încercare capacitatea Kremlinului de a dirija politica în ţările din sfera de influenţă. Cel mai grav conflict în acest context este cel dintre Azerbaidjan şi Armenia, din Nagorno-Karabah.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.