Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Kosovo respinge negocierile privind normalizarea relaţiilor cu Serbia conduse de mediatorul UE

Operation World
Serbia Kosovo

Preşedintele Kosovo, Hashim Thaci, a declarat marţi că nu va participa la negocierile privind normalizarea relaţiilor cu Serbia conduse de mediatorul special al Uniunii Europene, dar a pledat în schimb pentru un rol sporit al SUA în acest dialog, transmite Reuters.

Kosovo şi-a autoproclamat independenţa de Serbia în 2008, la aproape un deceniu după insurgenţa armată a majorităţii etnice albaneze din această regiune, şi a acceptat un dialog mediat de UE cu Belgradul în 2013 pentru a rezolva toate problemele litigioase, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Minerii se revoltă în Valea Jiului! Care sunt nemulțumirile lor și ce măsuri vor lua

Normalizarea raporturilor dintre Serbia şi Kosovo face parte din condiţiile-cheie pe care UE le-a impus pentru a admite Kosovo în calitate de stat membru şi de Rusia, un aliat tradiţional al Serbiei, pentru a-şi ridica veto-ul asupra aderării Kosovo la Naţiunile Unite.

În martie, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, l-a numit pe diplomatul slovac Miroslav Lajcak drept mediator special pentru Kosovo.

Dar Slovacia este una din cele cinci ţări membre ale UE - alături de Cipru, Grecia, România şi Spania - care refuză să recunoască independenţa Kosovo.

Citește și: Se solicită retragerea cetățeniei române deținute de premierul Republicii Moldova: Sunt inadmisibile și lipsite de respect

"În faţa noastră, am avea doi negociatori din ţări care nu recunosc independenţa Kosovo", a declarat Thaci jurnaliştilor la Pristina, referindu-se la Lajcak şi Borrell, fost ministru spaniol de externe.

Totodată, Thaci a declarat că s-ar alătura oricărei reuniuni organizate de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Emmanuel Macron.

"Dar sunt deloc înclinat să particip la un proces de negociere condus de Lajcak", a spus el.

Citește și: Kaufland face noi precizări de ultimă oră: Incidentul la care faceți referirea fost regizat, cu scopul de a crea senzațional

Liderul de la Pristina a declarat că doar SUA, care au negociat acordul de pace din Bosnia în urmă cu 25 de ani şi au condus atacurile aeriene ale NATO din 1999 care au pus capăt campaniei Serbiei împotriva insurecţiei albaneze în Kosovo, ar putea promova într-adevăr dialogul dintre Kosovo şi Serbia.

Peste 110 state din lume au recunoscut independenţa Kosovo, între care SUA, principalul său susţinător din punct de vedere financiar şi politic.

Preşedintele Donald Trump l-a numit recent pe Richard Grenell, fost ambasador al SUA în Germania, în calitate de emisar al Washingtonului la Pristina.

Grenell a negociat un acord pentru reluarea zborurilor comerciale directe şi a traficului feroviar între Kosovo şi Serbia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.