Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Letoniei vrea o finalizare rapidă a anchetei de corupţie împotriva şefului Băncii Centrale

Letonia

Preşedintele leton Raimonds Vejonis a cerut miercuri o finalizare rapidă a anchetei anticorupţie care îl vizează pe şeful Băncii Centrale, Ilmars Rimsevics, relatează dpa. "Ancheta nu ar trebui influenţată în niciun fel şi trebuie finalizată cât mai repede posibil, deoarece această chestiune vizează reputaţia statului şi a sistemului financiar", a spus Vejonis după o întâlnire cu premierul Maris Kucinskis la Riga, conform Agerpres.

Kucinskis a subliniat că investigaţia împotriva lui Rimsevics nu are legătură cu nici o altă operaţiune a vreunei bănci comerciale letone. El a dat asigurări că nu există nici un pericol la adresa sistemului financiar leton.

Rimsevics a sugerat anterior că ar putea fi luat drept ţintă de băncile comerciale care ar încerca să strice reputaţia Letoniei. El a spus că a primit ameninţări cu moartea în legătură cu care a înştiinţat autorităţile.

În vârstă de 52 de ani, guvernatorul Băncii Centrale a fost reţinut în weekend sub suspiciunea că ar fi cerut şi acceptat mită de cel puţin 100.000 de euro. El a fost eliberat pe cauţiune luni seară.

Rimsevics conduce Banca Centrală a Letoniei din 2001. El a fost de asemenea membru al consiliului guvernatorilor al Băncii Centrale Europene de când Letonia a aderat la zona euro în 2014.

Mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care şi ministrul leton de finanţe Dana Reizniece-Ozola, i-au cerut să demisioneze.

Rimsevics nu a participat miercuri la o şedinţă a Băncii Centrale Europene care a avut loc la Frankfurt. Adjuncta sa, Zoja Razmusa, urma să participe în locul său, a declarat pentru dpa un purtător de cuvânt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.