Președintele Lituaniei a avertizat România, după discuțiile cu Klaus Iohannis: Trebuie să fim pregătiți la maximum

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 06-05-2022

Actualizat: 06-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter Gitanas Nausėda

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, aflat în vizită oficială la Bucureşti, a declarat, vineri, la Palatul Cotroceni, că România este un aliat de încredere al Lituaniei în cadrul NATO, şi partener important în interiorul Uniunii Europene. Cooperarea noastră în materie de securitate este esenţială pentru întărirea siguranţei Flancului estic, a menţionat el. ”Am fost de acord să continuăm sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei în lupta sa pentru libertate şi suveranitate”, a mai spus preşedintele Lituaniei.

Citește și: Video | Klaus Iohannis, după discuția cu omologul lituanian: 'Singura variantă acceptabilă' pentru conflictul din Ucraina

”Să menţinem legătura cu partenerii şi aliaţii noştri este de importanţă majoră, în contextul actual. Eu sunt ferm convins că unitatea şi coordonarea reprezintă punctele noastre forte”, a afirmat preşedintele Lituaniei. El a menţionat că România este un aliat de încredere al Lituaniei în cadrul NATO, şi partaner important în interiorul Uniunii Europene. ”Cooperarea noastră în materie de securitate este esenţială pentru întărirea siguranţei Flancului estic al NATO”, a spus el. Preşedintele Lituaniei a ţinut să precizeze că sunt recunoscători pentru contribuţia României la consolidarea misiunilor din Lituania.

”Îi mulţumim preşedintelui Iohannis pentru avioanele de luptă care se vor întoarce în zona Baltică, pentru misiuni de apărare, în 2023”, a mai afirmat Gitanas Nausėda, arătând că s-a discutat şi despre obiectivele următorului Summit NATO din luna lunie, din Madrid. ”Avem ambiţii în ceea ce priveşte opţiunile de răspuns militar care să sporească semnificativ apărarea Flancului estic al NATO”, a arătat el. Despre agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina, preşedintele Lituaniei a arătat că ”trebuie să fim pregătiţi la maximum”.

”Am fost de acord să continuăm sprijinul pe care îl acordăm Ucrainei în lupta sa pentru libertate şi suveranitate. Este nevoie de asistenţă politică, militară şi diplomatică şi noi susţinem candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană. Trebuie să ne sporim eforturile pentru a pune mai multe presiuni internaţionale asupra Rusiei. Crimele de război oribile comise de militarii ruşi nu trebuie să rămână nepedepsite. Rusia trebuie să plăească preţul pentru acestea”, a declarat preşedintele Lituaniei, arătând că este nevoie de un embargo strict şi de sancţiuni împotriva propagandei ruseşti, şi a Belarusului, pentru rolul pe care îl joacă în acest război.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri