Preşedintele palestinian Abbas a ieşit din spital: Care au fost primele declaraţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 06-10-2016

Actualizat: 06-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, în vârstă de 81 de ani, a fost externat joi după-amiază din spitalul din Ramallah unde, potrivit medicilor, a fost supus unor examene cardiace, transmite AFP. 'Ies din spital şi mă simt bine', a spus Abbas, într-o scurtă declaraţie pentru jurnalişti, imediat după ieşirea din spitalul Istichari.

Potrivit preşedinţiei palestiniene, Mahmoud Abbas s-a deplasat la spital în cursul dimineţii pentru 'examene medicale de rutină'. 'Am procedat la toate testele necesare, printre care un cateterism cardiac, iar rezultatele sunt toate normale', a declarat pentru AFP medicul Said Sarahneh, directorul spitalului, înainte de externarea liderului palestinian.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei şi Saeb Erakat, numărul doi al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), au dat, la rândul lor, asigurări că rezultatele examenelor medicale au fost normale şi că Abbas are o stare de sănătate bună, conform Agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri