Președintele Parlamentului din R. Moldova îi îndeamnă pe români să iasă la vot la alegerile prezidențiale

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 01-05-2025 14:04

Actualizat: 01-05-2025 17:04

Article thumbnail

Sursă foto: moldova.europalibera.org

Președintele Parlamentului din R. Moldova, Igor Grosu – lider și al partidului PAS –, îi îndeamnă pe românii din țară să iasă la vot la alegerile prezidențiale de duminică din România. De asemenea, Grosu a publicat și lista secțiilor de votare din Republica Moldova. „Noi, cei din R. Moldova, avem o voce importantă în construcția viitorului european comun al cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, transmite Grosu.

„În perioada 2-4 mai, românii de pretutindeni sunt chemați să-și aleagă Președintele României.

Vă îndemn să mergeți la vot, de vineri până duminică, la cele 64 de secții de votare deschise în Republica Moldova. Important este să aveți la dvs. un act de identitate românesc valabil, precum cartea de identitate (electronică/provizorie), buletin de identitate sau pașaport.

Aproape 81 de mii de moldoveni cu cetățenie română au votat pentru președintele României în decembrie 2024 - o prezență extraordinară și un număr record de participare. Haideți să ne unim din nou forțele și să demonstrăm că nu suntem doar purtători de pașapoarte, ci și responsabili de viitorul României.

Alegerile prezidențiale din România sunt mai mult decât o simplă competiție electorală: sunt despre direcția pe care va merge România, dar și despre vocea puternică pe care o va avea România în Uniunea Europeană pentru a susține Republica Moldova”, a transmis Grosu.

Oficialul a vorbit în acest context și de alegerea sa.

„La alegerile prezidențiale din România votăm Crin Antonescu, candidatul înaintat de guvernarea proeuropeană de la București și de Partidul Național Liberal, alături de care suntem împreună în marea familie politică europeană - Partidul Popular European.

Dragi basarabeni, să arătăm lumii întregi ce forță sunt cetățenii Republicii Moldova. Să nu permitem forțelor străine, extremiste, care nu iubesc Republica Moldova, să abată România de la drumul corect.

Împreună, înainte! România, înainte”, a spus Grosu.


Trei zile de vot pentru românii din diaspora; 965 de secţii organizate în străinătate

Românii cu drept de vot din diaspora au la dispoziţie trei zile pentru a-l alege pe cel care va conduce România în următorii cinci ani, fiind aşteptaţi la urne pe 2, 3 şi 4 mai, scrie Agerpres.

În cele 965 de secţii de votare din diaspora organizate pentru alegerile prezidenţiale din acest an pot vota cetăţenii români care se află în străinătate în ziua scrutinului, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reşedinţa în afara ţării.

Cele mai multe secţii de votare sunt în Italia şi Malta - 161, Spania - 147, Marea Britanie - 108, Franţa şi Principatul Monaco - 69, Republica Moldova - 64, SUA - 50, Belgia - 29, Ţările de Jos - 23.

Comparativ cu localităţile în care au fost organizate secţii de votare în străinătate la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din anul 2024, pentru alegerile din acest an, 29 de secţii au fost relocate în localităţi sau zone apropiate, fie ca urmare a consultărilor cu reprezentanţii comunităţilor de cetăţeni români, fie pentru o mai bună acoperire a comunităţilor din diverse zone, în scopul facilitării accesului acestora la secţiile de votare, arată Ministerul Afacerilor Externe.

MAE precizează că în cazul a cinci secţii de votare din Franţa, Marea Britanie şi Spania vor fi utilizate adrese diferite între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că, la fel ca în cazul alegerilor din 2024, din motive obiective, nu vor fi organizate secţii de votare în următoarele zone: Afganistan (militarii români au fost retraşi din teatrele de operaţiuni), Rostov-pe-Don (oficiu consular închis), Odesa (activitatea oficiului consular este suspendată temporar), Sudan (activitatea misiunii este preluată de AR Addis Abeba), Venezuela (misiune închisă), Libia (misiunea este relocată la Tunis) şi Phenian (activitatea misiunii este temporar suspendată).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri