Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a fost externat din spital

politico.eu
David Sassoli

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a fost externat din spitalul din Strasbourg unde fusese internat pe 15 septembrie din cauza unei pneumonii, a anunţat el miercuri pe Twitter, relatează AFP.

"Mă simt mai bine şi ieri medicii de la Spitalul civil din Strasbourg mi-au permis să revin în Italia pentru a continua tratamentul pentru pneumonie", a adăugat el, mulţumind echipei medicale a instituţiei şi tuturor celor care i-au adresat urări de însănătoşire.

Italianul de 65 de ani din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor a trebuit să renunţe pe 15 septembrie la a prezida sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg şi nu a putut asista la discursul anual privind starea Uniunii rostit de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Fost jurnalist şi prezentator de jurnale televizate în Italia, David Sassoli a fost ales pentru prima dată eurodeputat în 2009, din partea unei formaţiuni de centru-stânga, potrivit Agerpres.ro.

În 2019, el i-a urmat în fruntea Parlamentului European unui alt italian, Antonio Tajani, un apropiat al lui Silvio Berlusconi din cadrul Partidului Popular European (PPE), pentru un mandat de doi ani şi jumătate.

Alegerea noului preşedinte al Parlamentului European trebuie să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor.

Liderul grupului PPE, germanul Manfred Weber, a renunţat la candidatură, dar cere în continuare preşedinţia PE pentru familia sa politică, în numele unui acord încheiat între grupurile din legislativul comunitar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.