Republica Moldova este o țară cu inimă mare, care se modernizează și se uită la UE ca la casa ei. De aceea, Parlamentul European o susține și-i va fi alături pentru a o ajuta să treacă peste greutăți și să implementeze reformele necesare pentru a putea intra în blocul comunitar. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul unei conferințe de presă comune cu șeful statului, Maia Sandu, conform deschide.md.
”Europa vă este alături și vom fi alături în continuare. Vom fi puternici și uniți în convingerile noastre. Vom face acest lucru atunci când vorbim despre energie, ajutând R. Moldova să își diversifice aprovizionarea cu resurse energetice pentru a preveni destabilizările. Mai multe țări, România, Grecia și Slovacia au făcut deja anumiți pași și vom continua să asigurăm stabilitatea aprovizionării cu resurse energetice. Situația economică este dificilă, dar am oferit susținere și vom continua să oferim susținere prin intermediul mijloacelor financiare dar și prin intensificarea conexiunilor de transport și a schimburilor comerciale. Din partea Parlamentului European, vă asigur că suntem gata să facem mai mult. R. Moldova este o țară cu inimă mare, care se modernizează. Ea aparține familiei europene” a declarat Metsola.
Ea a vorbit și despre riscurile de securitate cu care se confruntă R. Moldova, provocate de invazia rusă în Ucraina, dar și de dezinformare și propagandă.
”Dezinformarea este amenințare prezentă în întreaga UE. Este o realitate. Acest lucru crează instabilitate, minciuni, face parte din mijloacele de război ale Kremlinului. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Parlamentul European lucrează alături de R. Moldova pentru a ajuta cât de mult putem. Vedem că R. Moldova este o țară care stă ferm în fața unui război. E un conflict de care ar fi trebuit să fim mai pregătiți. Trebuie să creăm o uniune stabilă de securitate care va completa NATO, ca să putem ajuta R. Moldova să prevină lucruri tragice. Nu avem rezerve față de R. Moldova. Perspectiva de aderare este clară și ne obligă să deschidem ușile larg. Nu am niciun dubiu că pașii necesari vor fi făcuți” a conchis Metsola.
Iar președintele Maia Sandu a ținut să-i mulțumească Robertei Metsola și Parlamentului European pentru șansa oferită R. Moldova de a deveni parte a familiei europene.
”Parlamentul European a fost și rămâne un simbol al democrației europene, de care ne ghidăm și la care ne raportăm. Ați fost alături de noi în cele mai grele timpuri pentru fragila noastră democrație. Am făcut alegerea de a cere statutul de țară candidată fiind inspirați de aspirațiile cetățenilor. Este o cale care va necesita multă muncă, dar care merită fiecare pas. Sprijinul constant al Parlamentului European a fost vital pentru menținerea R. Moldova pe calea democratică și pentru susținerea aspirațiilor europene. Avem nevoie de sprijin în următorii pași de integrare europeană și pentru a depăși consecințele războiului. Acest război a demonstrat că integrarea europeană este singura cale pentru o dezvoltare pașnică și pentru a supraviețui ca democrație. Aceste vizite reprezintă un semnal de sprijin, că nu suntem singuri în fața acestor probleme. Vrem să fim parte a lumii libere și UE ne sprijină în acest demers” a declarat Maia Sandu.
După conferința de presă cu Maia Sandu, Roberta Metsola s-a dus în Parlament pentru a ține un discurs în fața deputaților.
Comentează