Preşedintele conservator al Dietei poloneze, Marek Kuchcinski, şi-a cerut scuze luni pentru numeroasele sale călătorii, inclusiv unele cu familia, la bordul unor avioane guvernamentale, un caz ce ar putea afecta imaginea partidului său cu câteva luni înaintea alegerilor legislative, informează AFP potrivit Agerpres
Potrivit unor documente prezentate de opoziţie şi mass-media, Kuchcinski, în vârstă de 63 de ani şi al doilea om în stat potrivit Constituţiei, a folosit Gulfstream, elicoptere şi avioane militare în jur de o sută de ori în ultimii ani.
În 23 de ocazii, el a fost însoţit de membrii familiei sale.
El prezidează Dieta (camera inferioară) din 2015, odată cu venirea la putere a partidului conservator-naţionalist Dreptate şi Justiţie (PiS) din care face parte. Marek Kuchcinski este un apropiat al preşedintelui partidului, Jaroslaw Kaczynski, aminteşte France Presse.
PiS, care a câştigat alegerile din 2015 cu lozinci promiţând să pună capăt abuzurilor de putere, este pentru moment un mare favorit al alegerilor legislative planificate la toamnă, mai ales datorită unor măsuri sociale importante.
Opoziţia, care cere demisia lui Kuchcinski, subliniază că majoritatea zborurilor au fost efectuate în weekenduri între Varşovia şi regiunea Rzeszow, de unde el este originar şi de asemenea deputat. Majoritatea zborurilor aveau de asemenea statut de înaltă prioritate.
"Sunt conştient că opinia publică judecă comportamentul meu într-un mod negativ, motiv pentru care aş dori să-mi cer scuze tuturor celor care s-au simţit ofensaţi", a declarat Kuchcinski presei.
"În acelaşi timp, aş dori să subliniez că am acţionat în conformitate cu legea", a spus el, adăugând că numărul mare de zboruri este legat de activitatea sa de preşedinte al Parlamentului.
În această declaraţie, Kuchcinski a recunoscut că într-un caz soţia sa a zburat fără el la bord. Pentru a compensa costul zborului, Kuchcinski a anunţat că va plăti 28.000 de zloţi (6.500 euro) unui fond pentru modernizarea armatei.
Recent, el a susţinut de asemenea că a plătit 15.000 de zloţi unor organizaţii caritabile pentru a compensa zborurile membrilor familiei sale.
Detaliile tuturor zborurilor sale urmează a fi publicate pe website-ul Parlamentului.
Preşedintele Parlamentului polonez îşi cere scuze pentru că a abuzat de avioanele oficiale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

123
Criza combustibilului scapă de sub control în Asia: Crime, panică și jafuri, angajații benzinăriilor au fost uciși de șoferi furioși
123

561
VIDEO Donald Trump lansează un nou ultimatum dur către Iran: "Nu va mai rămâne nimic"
561

3.651
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
3.651

95
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
95

2.159
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
2.159

2.063
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
2.063

1.968
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.968

2.981
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.981

750
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
750

4.411
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.411

92
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
92

2.046
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.046

124
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
124
















Comentează