Președintele Republicii Federale Germane, Frank-Walter Steinmeier, a lăudat Republica Moldova în cadrul Forumului moldo-german pentru cooperare comercială la care a participat împreună cu Maia Sandu. În cadrul evenimentului, ambii lideri au ținut discursuri și au discutat despre economia țării, transmite Știri.md.
”Revenind în Moldova am găsit aici un nou început, un iz de schimbare, un elan și o dinamică, pe care noi R. F. Germană dorim să le sprijinim din răsputeri. Suntem convinși că R. Moldova se află pe calea cea bună, reformele politice, combaterea corupției, o administrație funcțională - toate acestea sunt pilonii de bază pentru o societate care aspiră să ofere cetățenilor săi posibilități de dezvoltare și o viață decentă. Ele reprezintă și baza unei apropieri și integrări graduale în U.E. Printr-o cooperare-dezvoltare aprofundată, dar și cu investiții din Germania, dorim să oferim impulsuri suplimentare în dezvoltarea R. Moldova", a mărturisit președintele german.
Președintele R. Moldova, Maia Sandu a menționat despre importanța sprijinului acordat de către Germania în ceea ce privește cooperarea pentru dezvoltare.
”Germania a fost dintotdeauna un partener de încredere pentru noi, oferind asistență prin intermediul Ministerului Federal al Cooperării Economice și Dezvoltării, al Ministerului Afacerilor Externe și altor fundații și organizații germane. A sprijinit în acești ani programe de infrastructură, eficiență energetică, dezvoltare locală și regională. A promovat democrația, statul de drept, dezvoltarea economică și continuă să sprijine programe importante în economie, sectorul sănătății și alte domenii. În calitate de Președinte, îmi doresc să consolidăm relațiile economice dintre R. Moldova și Germania, acesta fiind unul din partenerii comerciali principali ai R. Moldova. Investițiile germane oferă mii de locuri de muncă în peste 400 de întreprinderi din industrie și agricultură, iar R. Moldova este pregătită și pentru alte investiții germane, în diverse domenii”, a declarat Sandu.
Comentează