Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cheamă la consultări grupurile politice parlamentare

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 28-12-2020

Actualizat: 28-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: hotnews.ro

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, începe luni consultările cu fracţiunile şi grupurile politice parlamentare, transmite Agora.md, potrivit AGERPRES.

Primii pe agenda întâlnirilor sunt incluşi deputaţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, iar discuţiile ar urma să înceapă la ora 11:30, potrivit unui comunicat emis de Preşedinţie.

După socialişti, de la ora 11:30, urmează deputaţii din fracţiunea PAS - ora prevăzută este 12:30.

La 14:00, la Preşedinţie este aşteptată fracţiunea Platforma DA. Ora 15:00 este stabilită pentru consultări cu fracţiunea Partidului Democrat din Moldova.

20 de bărbați și o femeie în Guvernul Cîțu! Ce spune politologul Alina Mungiu-Pippidi

Începând cu ora 16:00, Maia Sandu va desfăşura consultări cu deputaţii Partidului Şor. La fel, la 16:30 sunt aşteptaţi cei din Grupul Parlamentar Pro Moldova.

Consultările vor avea loc la sediul Preşedinţiei.

În finalul discuţiilor, preşedinta Maia Sandu anunţă o conferinţă de presă, începând cu ora 18:00.

Agora.md menţionează că deocamdată niciuna dintre fracţiunile parlamentare nu şi-a exprimat intenţia de a refuza să participe la consultările iniţiate de şefa statului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri