Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Serbiei amenință marile puteri mondiale: 'Nu vom mai permite să fim un sac de box pentru nimeni'

Agerpres - Reuters
Aleksandar Vucic

Serbia a prezentat noile sale rachete sol-aer de fabricație chineză, o demonstrație de putere militară într-un moment în care Belgradul face un exercițiu de echilibru delicat în legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, relatează Al Jazeera.

Achiziționarea sistemului de rachete chinezesc, care a fost expus public sâmbătă, a stârnit îngrijorări în Occident și în rândul unora dintre vecinii Serbiei, care se tem că o creștere a numărului de arme în Balcani ar putea amenința pacea fragilă din regiune. Membrii publicului și mass-media au fost invitați la expoziția de pe aerodromul militar Batajnica de lângă Belgrad, unde rachete chinezești și franceze erau aliniate alături de elicoptere, drone chinezești și avioane de luptă rusești. "Sunt mândru de armata sârbă, sunt mândru de un mare progres", a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic, care a participat la expoziție flancat de comandanți militari care au urmărit un spectacol de acrobație cu avioane MiG-29 revizuite, donate de Rusia în 2017.

Vucic a declarat că sistemul de arme nu reprezintă o amenințare, ci doar un "puternic factor de descurajare" împotriva potențialilor atacatori. "Nu vom mai permite să fim un sac de box pentru nimeni", a declarat Vucic, referindu-se aparent la bombardarea de 78 de zile a Serbiei de către NATO în 1999 pentru atacul sângeros împotriva separatiștilor albanezi din Kosovo. Serbia, care a fost în război cu vecinii săi în anii 1990, nu recunoaște independența Kosovo, declarată în 2008.

Belgradul are în continuare relații glaciale cu Croația și Muntenegru, membre NATO, precum și cu Bosnia, al cărei lider separatist sârb bosniac Milorad Dodik a participat sâmbătă la demonstrația militară.

Deși Serbia caută oficial să devină membră a Uniunii Europene, ea s-a înarmat în principal cu arme rusești și chinezești, inclusiv tancuri de luptă T-72, avioane de luptă MiG-29, elicoptere de atac Mi-35 și drone.

Sistemul sofisticat chinezesc sol-aer HQ-22, a cărui versiune de export este cunoscută sub numele de FK-3, a fost livrat luna trecută de o duzină de avioane de transport ale Forțelor Aeriene chineze, în ceea ce s-a considerat a fi cea mai mare livrare de arme chinezești în Europa.

Deși Serbia a votat în favoarea rezoluțiilor ONU care condamnă atacul sângeros al Rusiei asupra Ucrainei, Belgradul a refuzat să se alăture sancțiunilor internaționale împotriva aliaților săi de la Moscova sau să critice în mod direct atrocitățile aparente comise de trupele rusești în Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.