Președintele Serbiei, după decizia CPI: Un pas către cel mai mare conflict din istorie

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 17-03-2023

Actualizat: 17-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: financialtribune.com

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat că emiterea unui mandat de arestare de către Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga pe numele președintelui rus, Vladimir Putin, ca fiind un pas către cel mai mare conflict din istoria omenirii, informează Agenţia TASS, potrivit RADOR.

După cum a declarat președintele sârb, atunci când a fost informat despre decizia CPI, a decis să se gândească ce să spună și ce să facă. "Singurul lucru cert este că aceasta este o escaladare care nu are limită. Mi-e teamă că ne putem îndrepta către cel mai mare conflict din istoria lumii" - a spus Vučić. Liderul sârb a mai adăugat că, în acest sens, el se întreabă dacă este cineva suficient de deștept pentru a nu aduce această situație "până la capăt" și dacă înțelege cineva către ce consecințe poate duce această decizie.

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, a anunțat vineri într-un comunicat de presă, relatează CNN.

Lvova-Belova este oficialul rus aflat în centrul presupusului plan de deportare forțată a mii de copii ucraineni în Rusia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri