Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UPDATE - Mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin: a fost emis de Curtea Penală Internațională / reacția Ucrainei

vladimir putin

UPDATE 17 martie ora 18.30: Medvedev, după mandatul de arestare emis pe numele lui Putin: 'Să fie folosit pe post de hârtie igienică'

Rusia a reacționat ferm la aflarea acestei știri. De asemenea, Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a răspuns în mod ironic.

Detalii AICI!

UPDATE 17 martie ora 17.53: Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev: „Este începutul sfârșitului Federeației Ruse”

„Lumea s-a schimbat. CPI a emis un mandat de arestare pe numele 'strategului' Putin. Este un semnal clar pentru elitele Rusiei despre ceea ce li se va întâmpla și de ce nu va fi 'ca înainte'. Este începutul sfârșitului Federeației Ruse în forma sa actuală pe scena mondială. Este o procedură legală clară. Așteptați doar”, a comentat Podoliak.

UPDATE 17 martie ora 17.42: Reacția Ucrainei

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, salută decizia Curții Penale.

„Roțile justiției se învârt: Aplaud decizia CPI de a emite mandate de arestare pentru Vladimir Putin și Maria Lvova-Belova pentru transferul forțat al copiilor ucraineni. Criminalii internaționali vor fi trași la răspundere pentru furtul de copii și pentru alte crime internaționale”, a spus Kuleba, pe pagina sa de Twitter.

Știrea inițială:

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, a anunțat vineri într-un comunicat de presă, relatează CNN.

Lvova-Belova este oficialul rus aflat în centrul presupusului plan de deportare forțată a mii de copii ucraineni în Rusia.

Ce au invocat?

Judecătorii de cameră preliminară au apreciat că există "motive rezonabile de a crede că fiecare suspect poartă responsabilitatea pentru crima de război de deportare ilegală a populației și pentru cea de transfer ilegal de populație din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă, în detrimentul copiilor ucraineni".

Judecătorii au luat în considerare emiterea de mandate secrete, dar au decis că publicarea acestora ar putea "contribui la prevenirea comiterii de noi infracțiuni". Moscova a declarat că nu recunoaște jurisdicția CPI.

Un grup de anchetă ONU estima joi că transferul de către Rusia a unor copii ucraineni în zone aflate sub controlul său, în Ucraina, dar şi pe propriul teritoriu rusesc, constituie o ”crimă de război”, relatează News.ro.

Mai mulţi oficiali internaţionali au solicitat măsura emiterii mandatului de arestare de către Curtea de la Haga, inclusiv preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, încă din primele zile ale invaziei Ucrainei de către trupe ruseşti.

mai recent, ministrul francez de Externe Catherine Colonna aprecia că un proces al lui Vladimir Putin la CPI reprezintă ”o posibilitate”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.