Preşedintele SIF Oltenia și trei administratori amendați de ASF cu 30.000 de lei

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 24-10-2019

Actualizat: 24-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a amendat pe preşedintele SIF Oltenia (SIF5), Tudor Ciurezu, şi pe alţi trei administratori cu suma de 30.000 de lei, pentru că nu au aprobat convocarea acţionarilor SIF5 la solicitarea SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4), potrivit BVB, potrivit Mediafax.

Ceilalţi administratori amendaţi de ASF sunt Anina Radu, Carmen Popa şi Nicolae Stoian, membri ai Consiliului de Administraţie ai SIF-ului, cărora SIF1 şi SIF4 le cer demiterea din funcţie, coform solicitării din 11 iunie 2019.

Un mare scandal stă să BUBUIE în PNL: favorit de pe lista cu miniștri din cabinetul Orban, denunțat la DNA

Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data emiterii, demers care nu suspendă executarea sancţiunii, se arată în comunicatul SIF5 remis, joi, Bursei de Valori București.

SIF Oltenia a respins de mai multe ori convocarea AGA pe fondul scăderii cotei de deţinere a acţionarilor solicitanţi sub pragul legal şi statutar de 5% din capitalul social al SIF-ului şi a neîndeplinirii unor condiţii legale de formă şi fond a cererii formulate de SIF1 şi SIF4.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri