Preşedintele suspendat al CJ Brăila, adus la Tribunal sub escortă

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 26-08-2014

Actualizat: 26-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


El va fi adus în fata magistratilor care vor judeca cererea procurorilor DNA Galati ce au solicitat înlocuirea masurii arestarii la domiciliu, aplicata lui Bunea Stancu, cu masura arestarii preventive, dupa ce fostul presedinte al CJ Braila ar fi luat legatura cu unul dintre inculpatii în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu si conflict de interese.


Citeşte şi: Cum a dat Bunea Stancu ordine din arest. STENOGRAME

Procurorii DNA Galati au cerut arestarea preventiva a lui Bunea Stancu ca urmare a faptului ca inculpatul ar fi luat legatura, în mod indirect, cu suspectul Soare Vasile, directorul firmei Concivia, la care presedintele CJ este actionar. În acest fel, inculpatul a încalcat una dintre masurile dispuse prin încheierea din data de 8 august a Tribunalului Galati, respectiv interdictia sa comunice cu ceilalti inculpati, suspecti sau martori.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri