Preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi a părăsit spitalul luni cu o stare a "sănătăţii normală", urmând ca liderul în vârstă de 92 de ani să-şi reia activitatea în zilele următoare, a scris fiul preşedintelui pe pagina sa de Facebook, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Essebsi, un actor important în tranziţia spre democraţie a ţării nord-africane după o revoluţie din 2011, a fost transportată la un spital militar joi, după ce a suferit o puternică criză de rău'',
Preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi, 92 de ani, a fost spitalizat joi după ce a acuzat "o puternică stare de rău", a anunţat preşedinţia tunisiană, citată de AFP şi Reuters.
Essebsi, "victima unei puternice stări de rău a fost transferat la spitalul militar din Tunis", a notat înainte de aceasta preşedinţia pe pagina sa de Facebook, în condiţiile în care două atentate sinucigaşe au avut loc joi în capitala tunisiană soldate cu moartea unui poliţist şi rănirea a cel puţin opt persoane, potrivit autorităţilor.
Essebsi a mai fost spitalizat la sfârşitul săptămânii trecute, unul dintre consilierii săi dând asigurări că este vorba de un control medical de rutină, în timp ce un altul evoca probleme de sănătate minore.
Aceste atentate face să planeze din nou spectrul violenţei deasupra Tunisiei, în deschiderea sezonului turistic şi cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale şi legislative, prevăzute să aibă loc în octombrie şi noiembrie.
Tunisia se confruntă cu grupuri militante care acţionează în zone izolate din apropierea frontierei cu Algeria după revolta care a dus la înlăturarea dictatorului Zine Abidine Ben Ali, în 2011.
Securitatea s-a ameliorat în Tunisia după ce autorităţile au impus stare de urgenţă în noiembrie 2015, după două atacuri sângeroase - unul la un muzeu din Tunis şi altul pe o plajă din Sousse. Un al treilea atac a vizat gărzile prezidenţiale din capitală şi s-a soldat cu 12 morţi. Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat atacul.
Preşedintele tunisian, în vârstă de 92 de ani, a fost externat
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

183
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
183

0
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
0

25
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
25

24
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
24

3.541
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
3.541

119
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
119

39
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
39

94
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
94

3.585
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
3.585

2.361
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.361

2.365
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
2.365

4.902
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
4.902

8.816
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
8.816
















Comentează