Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele turc Erdogan acuză: Ţările occidentale sunt vinovate de 'provocare' faţă de Rusia

rt.com
erdogan putin

Ţările occidentale sunt vinovate de ''provocare'' faţă de Rusia, a declarat miercuri la Belgrad preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Pot spune foarte deschis că nu găsesc că actuala atitudine a Occidentului (...) este cea bună. Occidentul duce o politică bazată pe provocare", a declarat şeful statului turc în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de omologul său sârb Aleksandar Vucic, ca răspuns la o întrebare asupra crizei energetice în Europa.

"Atât timp cât veţi încerca să duceţi un asemenea război de provocare, nu veţi putea obţine rezultatele scontate", a adăugat Erdogan. "Noi, Turcia, am menţinut mereu o politică de echilibru între Rusia şi Ucraina", a mai spus preşedintele turc.

Chiar dacă a furnizat Kievului drone militare, Turcia a refuzat să se ralieze sancţiunilor occidentale decretate împotriva Rusiei după declanşarea ofensivei ei în Ucraina.

Preşedintele Erdogan a imputat deja marţi criza energetică din Europa sancţiunilor adoptate împotriva Rusiei, preluând un argument al Kremlinului.

"Europa culege ceea ce a semănat. Atitudinea Europei faţă de (Vladimir) Putin şi sancţiunile l-au făcut - fie că ne place sau nu - să spună: 'Dacă voi faceţi aşa, eu o să fac asta''', a afirmat preşedintele turc în cursul unei conferinţe de presă la Ankara.

Kremlinul a declarat că Occidentul este cel responsabil de oprirea livrărilor de gaze ruseşti spre Germania prin gazoductul strategic Nord Stream, susţinând că sancţiunile care au fost impuse Rusiei împiedică efectuarea lucrărilor de întreţinere la infrastructura de gaze.

Uniunea Europeană a decis instituirea unui embargo gradual la importurile sale de petrol şi produse petroliere ruseşti. Ea a pus capăt achiziţionării de cărbune din Rusia, dar gazele ruseşti, de care este foarte dependentă, nu sunt vizate deocamdată.

Turcia are relaţii bune atât cu Moscova, cât şi cu Kievul.

Erdogan a anunţat la începutul lunii august un acord privind plata parţială în ruble pentru livrările de gaze ruseşti către Turcia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.