Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele turneului de tenis de la Madrid, patronat de Ion Țiriac, vrea să știe dacă în acest an va mai avea loc vreo competiţie

australian open facebook
australian open general tenis

Preşedintele turneului de tenis de la Madrid (Mutua Open), Gerard Tsobanian, spune că este necesar să se decidă dacă în acest an va mai avea loc vreo competiţie şi să se stabilească dacă punctele distribuite până acum sunt anulate, potrivit Agerpres.

''Trebuie fixat un termen limită până la care ATP şi WTA ar putea merge înainte de a declara un an competiţional anulat. Îl ştergem din calendar şi începem din nou. Ceea ce ar trebui făcut este să oprim totul la data de 31 decembrie 2019 şi să reluăm anul competiţional începând cu 1 ianuarie 2021. Atunci nu ar mai exista puncte care să fie distribuite'', a spus Tsobanian într-un interviu publicat marţi de L'Equipe.

El a opinat că în cazul în care şi turneul de la Wimbledon (29 iunie-12 iulie) va fi anulat, atunci acesta ar fi reperul care ar indica faptul că anul nu mai poate fi continuat.

''Acolo este templul tenisului, este de neatins. Dacă şi acest turneu este anulat, va însemna că nimic nu mai este sigur", a spus Tsobanian.

Mutua Madrid Open, turneu patronat de Ion Ţiriac, se desfăşoară în mod normal la începutul lunii mai.

Citește și: Iohannis: A fost nevoie de o măsură de carantinare. Știm că vă este greu; ne uităm la voi cu speranță

Săptămâna trecută, organizatorii turneului de tenis de la Wimbledon, singurul dintre cele patru de Mare Şlem ale sezonului care se dispută pe iarbă, au anunţat că vor studia "toate scenariile, inclusiv amânarea sau anularea", din cauza pandemiei de coronavirus, urmând să aibă miercuri o "reuniune de urgenţă".

Anunţul a fost făcut de All England Tennis Club, organizatorul turneului, care a precizat că va "continua să evalueze minuţios toate scenariile pentru ediţia 2020 de la Wimbledon", fiind luată în calcul inclusiv posibilitatea ca turneul să nu se mai dispute în acest an.

"Provocarea fără precedent pe care o reprezintă criza Covid-19 continuă să afecteze stilul nostru de viaţă în moduri pe care nu ni le-am putut imagina, iar gândurile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi în Regatul Unit şi în întreaga lume", a comentat Richard Lewis, directorul executiv al All England Club.

Turneul de la Wimbledon ar trebui să se desfăşoare, conform calendarului actual, între 29 iunie şi 12 iulie, iar pregătirile ar urma să debuteze "la sfârşitul lunii aprilie", conform organizatorilor. Simona Halep este campioana en titre la Wimbledon.

În urmă cu două săptămâni, organizatorii turneului de la Roland Garros, prevăzut între 24 mai şi 7 iunie, au anunţat spre surpriza generală reprogramarea sa în toamnă, între 20 septembrie şi 4 octombrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.