Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Ucrainei nu acceptă scuzele omologului iranian: Temele pe care Volodimir Zelenski i le-a trasat lui Hassan Rouhani

Volodomir Zelenski

Recunoaşterea de Iran a faptului că a doborât din greşeală un avion de pasageri al companiei Ukraine International Airlines este un pas în direcţia corectă, dar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

''Insist pe finalizarea imediată a identificării corpurilor'', a scris Zelenski pe Twitter după ce a discutat telefonic cu preşedintele iranian Hassan Rouhani.

''Autorii trebuie să fie traşi la răspundere. Este extrem de important pentru noi să se returneze Ucrainei, săptămâna viitoare - până la 19 ianuarie - corpurile celor decedaţi, astfel încât rudele acestora să îşi poată lua adio'' de la ei, a spus Zelenski.

Apelul telefonic a fost iniţiat de Hassan Rouhani, care i-a transmis oficial scuze lui Zelenski pentru acest incident.

Citește și: Gabriela Firea îl atacă pe Florin Cîțu: Un Ministru-Pinocchio

''Rouhani a transmis scuze în numele părţii iraniene pentru tragedia soldată cu 176 de decese. Preşedintele Republicii Islamice Iran recunoaşte deplin că tragedia a fost cauzată de acţiune eronate ale armatei acestui stat'', se arată într-o declaraţie a preşedinţiei Ucrainei.

În timpul convorbirii telefonice, Hassan Rouhani l-a reasigurat Volodimir Zelenski că cei implicaţi în acest caz vor fi traşi la răspundere.

Preşedintele iranian a avut, tot sâmbătă, o convorbire telefonică cu premierul canadian Justin Trudeau, care i-a cerut să facă lumină asupra catastrofei în care au decedat şi 63 de cetăţeni canadieni.

Citește și: USR face o ofertă Guvernului! Cum ar putea fi finanțat Pilonul I de pensii

''În această dimineaţă am discutat cu preşedintele iranian Rohani şi i-am spus că pentru Iran, care şi-a recunoscut responsabilitatea, este un pas important pentru a aduce răspunsuri familiilor (victimelor), dar am subliniat că trebuie luate şi alte măsuri'', a anunţat Trudeau.

''Trebuie să se facă lumină totală asupra cauzelor care au provocat o tragedie atât de mare'', a adăugat şeful executivului canadian.

Iranul a anunţat sâmbătă dimineaţă că armata sa a doborât miercuri avionul ucrainean, cu 176 de persoane la bord, dintr-o ''eroare dezastruoasă'', explicând că apărarea sa antiaeriană a lansat din greşeală tiruri fiind în alertă după loviturile aeriene iraniene asupra unor ţinte americane din Irak.

Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran şi-a asumat sâmbătă ''responsabilitatea totală'' pentru doborârea avionului ucrainean. Conform agenţiei Fars, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a fost informat că tragedia avionului Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines a fost provocată de o ''eroare umană'', iar el a ordonat ca adevărul să fie făcut public.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.