Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presedintele Uniunii Generale a Industriașilor din România, scrisoare deschisă către ministrul Economiei: 'Susținem anularea acestei sesiuni de proiecte'

RFI.ro
Claudiu Năsui

Presedinte UGIR, George Constantin Păunescu, i-a transmis o scrisoare ministrului Economiei, Claudiu Năsui, prin care solicită anularea acestei sesiuni de depunere de proiecte și reluarea ei în condiții de transparență și cu respectarea egalității de șanse a aplicanților.  Este vorba despre programul de ajutor de stat Măsura 3 - granturi de investiții de 50.000-200.000 de euro, din cadrul schemei de ajutoare de stat de redresare a IMM-urilor din criza generată de COVID-19.

„Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Domnului Claudiu Năsui, Ministru al Economiei

Stimate Domnule Ministru,

Uniunea Generală a Industriașilor din România – UGIR, confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional, consideră dialogul social un instrument de bază pentru demersurile constructive întreprinse de mediul de afaceri organizat.

Prin prezenta vă supunem atenției constatările experților din mai multe structuri patronale membre în UGIR în legătură cu programul de ajutor de stat Măsura 3 - granturi de investiții de 50.000-200.000 de euro, din cadrul schemei de ajutoare de stat de redresare a IMM-urilor din criza generată de COVID-19.

Opiniile experților se fundamentează pe informațiile disponibile în surse publice, precum și din discuțiile directe cu întreprinzătorii.

Punctual, experții semnalează următoarele probleme:

1. Aplicația de înregistrare a permis companiilor încadrate ca întreprinderi mari conform Legii 346/2004 să depună proiecte. În lista cu proiectele depuse pe locuri finanțabile se regăsesc nu mai puțin de 20 de companii cu peste 25 de milioane de euro cifră de afaceri, care putem spune cu o certitudine de 99,9% că sunt întreprinderi mari, deși această categorie de companii era exclusă prin procedură.

2. Din analiza listelor cu aplicanți, publicate pe site-ul Ministerul Economiei din perspectiva impactului datei de depunere a proiectului asupra șanselor de a ocupa o poziție pe un loc finanțabil, adică “peste linie”, a fost observat un tipar clar: proiectele depuse pe data de 29 ianuarie au cea mai mare pondere în rândul proiectelor potențial eligibile în absolut toate regiunile. Se ajunge chiar la situația în care pe regiunea Nord-Vest ponderea proiectele depuse în data de 29 ianuarie pe locuri finanțabile este de peste 63%. În schimb, proiectele depuse în data de 29 ianuarie aflate sub linie au o pondere considerabil mai mică. Apar astfel preocupări rezonabile cu privire la o problemă sistemică de scurgeri masive de informații la nivel generalizat. Aceste scurgeri de informații au permis accesul unor persoane neautorizate la informații care nu erau publice, precum punctajul sau procentul de cofinanțare. Din acest motiv procesul a fost viciat profund.

3. Procentele de cofinanțare asumate de mulți aplicanți, și anume de peste 50%, nu sunt procente pe care afacerile din sectoare productive să și le poată asuma. Afacerile din sectoarele productive pot susține, în mod rezonabil, procente de cofinanțare cuprinse într-un interval 30-50%. În afara acestui interval, afacerile productive au diverse alternative, cum ar fi achiziția de echipamente second-hand sau utilizarea unui împrumut bancar sau leasing.

4. Nu există nici un criteriu care să demonstreze dacă solicitantul a fost afectat sau nu de pandemie, cu toate că obiectivul acestui program este tocmai susținerea companiilor afectate de pandemie.

5. Declarația din data de 05.02.2021, prin care anunțați că ”Din cei 27.736 de aplicanți, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanțate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanțate. Dintre acestea, 1.807 finanțează imobile.”, ne demonstrează fără echivoc că Masura 3 a fost deturnată într-o zonă de proiecte cu tentă speculativă, care nu au nimic în comun cu afacerile din sectoare productive.

Domnule Ministru,

Având în vedere cele de mai sus, susținem cu tărie necesitatea ANULĂRII acestei sesiuni de depunere de proiecte și reluarea ei în condiții de transparență și cu respectarea egalității de șanse a aplicanților, care să asigure atingerea scopului acestui program, și anume “acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, …, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.”.

De asemenea, solicităm modificarea noii grile de evaluare, astfel încât aceasta să conțină un criteriu clar, ușor de cuantificat, care să demonstreze faptul dacă solicitantul a fost sau nu afectat de pandemie. De asemenea, vă solicităm eliminarea RIR-ului din grila de evaluare și introducerea altor criterii financiare, care să fie în directă legătură cu indicatorii de monitorizare asumați de solicitant prin proiectul depus.

În încheiere, vă asigurăm de toată susținerea noastră pentru promovarea unor măsuri care să sprijine în mod real întreprinzătorii și întreprinderile. Vă stăm la dispoziție cu expertiza cumulată.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Ne dorim ca propunerile ce vin din partea mediului de afaceri să le apreciați constructive și în sprijinul proiectelor echipei Dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Presedinte UGIR

George Constantin Păunescu”, se arată în scrisoarea transmisă ministrului Economiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.