Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presiuni ucrainene la Pentagon pentru a închide spațiul aerian deasupra Ucrainei după ce rachetele hipersonice rusești au făcut prăpăd

news.yahoo.com
avioane de luptă MiG-31K cu rachete hipersonice

În cursul unei convorbiri telefonice cu generalul Mark A. Milley, comandantul Statului Major Interarme de la Pentagon, șeful forțelor armate ale Ucrainei a reiterat apelul Kievului cu privire la întărirea apărării spațiului aerian al țării sale după ce Rusia a lansat un baraj mortal cu rachete supersonice.

„Am subliniat problema armamentului de care Ucraina are nevoie în apărarea sa, respectiv, muniție și echipamente”, a declarat generalul ucrainean Valeri Zalujni, după cum reiese din transcrierea convorbirii din ucraineană. Conflictul, care durează de un an de zile, pune la grrea încercare capacitatea Occidentului de a face față necesităților Kievului în materie de armament.

În ultimele zile, pe frontul din Bahmut, militarii ruși au preluat aproape total controlul în estul orașului asediat, în vreme ce forțele ucrainene își păstrează terenul din vest, după cum afirmă oficiali din sectorul britanic al apărării, relatează The Washington Post preluat de Rador.

Potrivit acelorași oficiali, sectoarele din Bahmut controlate de ucraineni au devenit o „zonă a morții”, astfel încât accesul mercenarilor ruși este mult îngreunat. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a declarat că, doar în ultimele 24 de ore, au fost uciși sau răniți pese 500 de militari ruși.

Grupul Wagner face noi recrutări

Se pare că grupul mercenarilor Wagner a început să facă noi recrutări, menite să îl transforme într-o „organizația militară paralelă a unei elite cu o ideologie radicală”, după cum relevă analiști de la Institutul pentru Studiul Războiului, o instituție din SUA. Evgheni Prigojin, fondatorul grupului, a criticat în mod repetat armata rusă, pretinzând că oamenii săi din Ucraina duc lipsă de muniție.

Potrivit unor surse ale armatei ucrainene, sâmbătă, un atac cu rachete din orașul Herson s-a soldat cu moartea a doi ciivili și rănirea altor trei.

Pe contul său de pe Telegram, compania de electricitate Energoatom a anunțat că, sâmbătă, în Kiev s-a reluat alimentarea cu electricitate după ce un atac de joi îi afectase serios infrastructura, provocând întreruperea curentului electric.

Președintele rus, Vladimir Putin, și-a relaxat oarecum programul din luna septembrie, cam în jurul datei la care ar avea loc reuniunea din India a celor mai industrialzate țări ale lumii, membre ale Grupului celor 20 (G 20), ceea ce, potrivit canalului Bloomberg, ar fi dus la speculații legate de eventuala sa participare la reuniunea G 20. Anul trecut, Putin a ocolit reuniunea similară de pe Insula Bali, în Indonezia, reuniune unde majoritatea participanților i-au condamnat invazia din Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.