Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preţul la energia termică furnizată în sistem centralizat se va tripla în Tulcea, susține primarul Ștefan Ilie

bani-lei-salariu

Tulcenii vor plăti iarna aceasta 1.076 de lei pentru o gigacalorie, de aproape trei ori mai mult decât iarna trecută, dacă Primăria municipiului nu va primi de la bugetul de stat 43 de milioane de lei, a anunţat joi după-amiază, în timpul unei conferinţe de presă, primarul Ştefan Ilie.

Preţul la energia termică furnizată în sistem centralizat se va tripla din cauza creşterii preţurilor practicate pentru energia electrică, gaz şi certificatele verzi, potrivit Agerpres.

Pentru ca tulcenii să plătească un preţ similar cu cel din iarna trecută, 318 lei pe gigacalorie, Guvernul ar trebui să aloce autorităţii locale circa 50 de milioane de lei, astfel încât aceasta să poată asigura subvenţionarea energiei termice furnizată în sistem centralizat.

"Dacă am avea 43 de milioane de lei, consumatorul ar plăti luna viitoare 452 de lei pe gigacalorie faţă de 318 lei cât a fost anul trecut. Anul trecut, am subvenţionat 50%. Acum, dacă subvenţionăm 65%, cetăţenii ar plăti 452 de lei şi i-ar creşte costul cu 40%", a declarat primarul municipiului Tulcea.

Ştefan Ilie a menţionat că în lipsa unui sprijin din partea statului, autoritatea locală va utiliza fonduri prevăzute pentru investiţiile începute, ca de exemplu sistemul de preluare a apelor pluviale din centrul oraşului şi parcările.

"Sacrificăm banii pe care-i avem în execuţia unor proiecte aflate acum în licitaţie. Cu cât am pune mai mult din bugetul local, cu atât mai multe investiţii vor rămâne fără acoperire. (...) Fac un apel la autorităţile statului să atribuie subvenţie, pentru a putea trece peste această iarnă. La anul, sistemul nu va mai funcţiona ca acum", a menţionat primarul Ştefan Ilie.

Directorul societăţii Energoterm SA, Răzvan Teodoru, a declarat, la rândul său, că doreşte ca anul viitor să dea în folosinţă nouă puncte termice noi şi să renunţe la Cazanul de Apă Fierbinte (CAF) a cărui utilizare costă cu cel puţin două milioane de lei mai mult decât ar costa funcţionarea unei centrale termice.

"Dorim ca iarna viitoare să fie gata. Suntem la caietul de sarcini şi licitaţie pentru Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi documente suport, iar startul lucrărilor va fi probabil în februarie, martie cel târziu", a menţionat Răzvan Teodoru.

După ce furnizorul de energie termică în sistem centralizat va renunţa la CAF, autoritatea locală şi-a propus să eficientizeze activitatea societăţii Energoterm SA.

"Cred că fiecare bloc care se va construi în municipiu trebuie să aibă ca sistem de termoficare centrală cu încălzire pe orizontală şi nu pe verticală, pentru că astfel consumatorul va plăti mai puţin. Atunci sistemul energetic local se va dezvolta continuu prin astfel de centrale. Energoterm SA va asigura mentenanţa acestor sisteme, centrale de bloc, de cartier. Scopul unui asemenea sistem este ca la un moment dat sistemul acesta să fie mai ieftin decât cel al centralelor de apartament", a menţionat primarul Ştefan Ilie.

Primarul a amintit că a transmis Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei o solicitare pentru majorarea preţului la energia termică, însă până în momentul de faţă nu a primit un răspuns, dar a dat asigurări că preţul căldurii va creşte de luna viitoare.

Conferinţa de presă s-a desfăşurat la finele şedinţei Consiliului local al municipiului Tulcea în timpul căreia s-au aprobat mai multe proiecte de hotărâre privind derularea unor investiţii în 22 de străzi. Ele fac parte din lotul de 45 de străzi pentru care Primăria municipiului a contractat un credit bancar de 80 de milioane de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.