Preţurile locuinţelor au crescut cu 5,1% în zona euro şi cu 5,4% în UE, în trimestrul doi din 2025, comparativ perioada similară din 2024, după ce în primul trimestru din 2025 au înregistrat un avans de 5,3%% în zona euro şi de 5,7% în UE, arată datele colectate prin Indicele preţurilor locuinţelor, publicat vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.
În rândul ţărilor membre UE pentru care sunt disponibile datele, una a raportat o scădere a preţurilor locuinţelor în trimestrul doi din 2025, iar 25 creşteri anuale. Scăderea a fost în Finlanda (minus 1,3%), iar cea mai mare expansiune s-a înregistrat în Portugalia (17,2%), Bulgaria (15,5%) şi Ungaria (15,1%).
România a raportat un avans anual de 4,7% în trimestrul doi din 2025, după o creştere anuală de 4,9% în perioada similară din 2024.
Comparativ cu primul trimestru din 2025, preţurile locuinţelor au crescut cu 1,7% în zona euro şi cu 1,6% în UE, în perioada aprilie-iunie 2025.
În rândul ţărilor membre UE pentru care sunt disponibile datele, două au raportat scăderi ale preţurilor locuinţelor, iar 24 creşteri. Scăderi au fost raportate în Franţa (minus 0,2%) şi Belgia (minus 0,1%), cea mai mare expansiune fiind în Portugalia (4,7%), Luxemburg (4,5%) şi Croaţia (4,4%).
România a raportat un avans de 0,4% în trimestrul doi din 2025, după o creştere de 2,1% în precedentele trei luni.
Comentează