Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prim-vicepreşedintele FPTR: 'De câte ori discutăm acolo, la minister, chiar pe legea turismului, ni se pune pumnul în gură'

capital.ro
turism balnear

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), preşedinte al Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat miercuri seară referitor la proiectul legii turismului adoptat de Guvern că specialiştii în domeniu nu sunt consultaţi de guvernanţi, susţinând totodată că nu poate conduce ministerul de resort cineva care "nu a gestionat nici măcar un apartament sau o vilă", potrivit agerpres.ro.

"Am cerut de nenumărate ori demisia ministrului Turismului. (...) Mai avem nevoie de minister atâta timp cât specialiştii nu sunt întrebaţi? Păi dacă vine cineva la Ministerul Turismului care nu a gestionat nici măcar un apartament sau o vilă, să mă ierte Dumnezeu, vrea să gestioneze un turism, un litoral, o Deltă? Şi de câte ori discutăm acolo, la minister, chiar pe legea turismului, ni se pune pumnul în gură. Uitaţi-vă la OMD-uri (Organizaţii de Management al Destinaţiilor), de ce nu se aplică OMD-urile, legea? De ce nu vor? Pentru că noi, patronatul FPTR, am cerut prin crearea OMD-ului să avem drept de vot 50% şi autorităţile locale 50%. Nu le convine. Atunci, şi noi am avea un cuvânt de spus - de ce nu se asfaltează, ce-i cu investiţia de acolo. Şi noi trebuie să avem un cuvânt de spus. (...) Dacă ni se mai pune pumnul în gură, multora ne vine să mai trecem şi graniţa asta, dacă tot suntem în UE", a spus prim-vicepreşedintele FPTR într-o conferinţă de presă organizată de Eximtur la Eforie Nord.

Citește și: Atenție! Cine l-a trădat pe Traian Băsescu – PMP-istul care a votat pentru modificarea Codurilor Penale

Potrivit acestuia, agenţii economici vor să gestioneze ei staţiunile unde îşi desfăşoară activitatea.

"Scopul nostru este ca noi să ne gestionăm staţiunile, printr-un consiliu de administraţie, un preşedinte angajat din afara României şi să vină să administreze staţiunea. Şi avem exemple. Cred că în cel mai scurt timp vom ajunge acolo, dar pentru asta trebuie să luptăm", a afirmat Nicolae Bucovală.

Prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan, a susţinut, la rândul său, că în proiectul noii legi a turismului nu s-a ţinut cont de observaţiile aduse de patronatele din turism.

"Asta este o lege a turismului la care nu au ţinut cont de observaţiile noastre. Noi am fost de acord cu o lege a turismului, acea lege a fost mutilată. (...) Fiecare ministru, începând de la Dan Matei Agathon, în clipa în care a păşit pe poarta ministerului a zis că trebuie să facă legea turismului. De ce? Ca să-i rămână numele în istorie. N-o să-i rămână numele în istorie pentru o lege a turismului atât de proastă. Această lege a fost mutilată. Cea a lui Dobre era aproape bună, reuşisem să ajungem la un consens. (...) După care legea aceea a fost mutilată, pe baza aprobărilor luate pe legea anterioară s-au ataşat la legea actuală, la textul actual şi aşa s-a mers mai departe", a spus Răducan.

El a mai afirmat că în noul proiect de lege a turismului "se practică dezinformarea" şi că miza este de fapt "cine gestionează banii".

Citește și: Ieșire-fulger a lui Rareș Bogdan: ‘Lăsați-vă de manipulări’

"Problema de fapt este cine gestionează banii. Banii sunt luaţi cu acordul nostru, de la noi, prin taxe, taxe de promovare, se duc la primărie, care împreună cu organizaţiile patronale din zona respectivă creează OMD-ul iar hotărârile... noi am cerut să fie 50% - 50%. (...) Aceşti bani care se iau de la noi am vrut să-i gestionăm tot noi, nu să-i cheltuim noi. (...) De exemplu, nu am fi de acord ca să se planteze panseluţe în ronduri, ci am prefera pentru început să se facă iluminatul public. Noi vrem ca aceşti bani să fie gestionaţi, controlaţi şi de noi, cei care îi dăm, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Această prevedere, această mutilare pe care o aduce legea turismului dă dreptul primăriilor să hotărască în caz că noi nu suntem de acord cu hotărârea pe care o iau ei", a declarat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Proiectul noii legi a turismului, adoptat miercuri de Guvern, include noi metode de control de tip "mystery guest", precum şi descentralizarea unor competenţe, a declarat ministrul de resort, Bogdan Trif.

Citește și: Andrei Caramitru lansează un ultim avertisment: ‘Ne răzbunăm!’

Ministrul a explicat că Organizaţiile de Management al Destinaţiilor reprezintă o formulă de parteneriat între autorităţile publice locale şi mediul privat cu ajutorul cărora se vor stabili priorităţile de promovare şi cum vor fi cheltuite taxele speciale de promovare percepute de autorităţi de la hotelieri şi de la operatorii economici în turism.

"Este foarte important ca atât mediul privat, cât şi autorităţile publice să fie parteneri, să discute despre mecanismele care pot conduce la atragerea unui cât mai mare număr de turişti", a spus Trif.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.