Prezentă la Antena 3, analistul politic Sarmiza Andronic a făcut primele analize legate de declarațiile liderilor politici care au votat în aceasta dimineață.
"Daca am avut candidati care au încălcat regulile de comunicare pentru ziua votului, probabil lucru asumat, avem iată și declaratiile celor doi lideri importanti, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, care au fost atenți și care nu au ieșit din zona corectă a comunicării.
Nicolae Ciucă a venit singur și a făcut declarații corecte, neieșind din zona clasică, iar Marcel Ciolacu, premierul Romaniei, a ales să meargă la vot cu o echipă a partidului său, el nefiind candidat, transmitând astfel un mesaj de forță, de echipă.
Premierul a ales să facă declarații țintite, despre școlă, spitale, despre ceea ce îi interesează pe alegători. Din păcate, cei care au încălcat regulile vor fi mai puțin preluați de televiziuni pe parcursul zilei, așa că nu pot spune decât că e pierderea lor. În ceea ce priveste prezența la vot, cred că în România ar trebui să existe o mai atentă educație civică, cultură civică și asta nu trebuie făcută doar de politicieni. Ceea ce trebuie să știe totuși cetățenii este că prezența la vot este cea care îi legitimează pe cei care îi reprezintă", a explicat Sarmiza Andronic.
Comentează