DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Prima țară unde poți fuma marijuana oriunde vrei: Lege dată cu ajutorul șefului statului

marijuana

Uruguay-ul a atras atenția întregii lumi după ce cultivarea de canabis a fost legalizată în 2014, iar anul acesta, din iulie, Uruguay-ul va deveni prima țară din lume în care vânzarea este legală pe întregul său teritoriu. Una dintre țările cu cea mai mare producție ilegală de marijuana, Uruguay-ul este în același timp și un furnizor la nivel global al acestei plante-drog, conform exquiz.ro.

Cel care a susținut și promovat intens proiectul de lege privind legalizarea cultivării canabisului este nimeni altul decât președintele Uruguay-ului, Jose Mujica, un fost luptător de gherilă, ales deputat, senator, iar din 2009 președinte al țării. Scopul său nu a fost acela de a promova consumul de droguri, ci de a “lua din mâna cartelurilor de droguri acest business”. Una dintre limitările legii de legalizare a cultivării a fost inclusiv aceea că pot avea acces la semințe și drept de cultivare doar rezidenții, nu și turiștii.

Potrivit legii din 2014, persoanele care doreau să cultive canabis erau obligate să facă o solicitare către National Institute for Cannabis Regulation, care le punea la dispoziție semințele necesare, doar în cantitatea prevăzută de lege, respectiv 480 grame pe an, cantitate considerată de specialiștii uruguayeni suficientă pentru consumul propriu. Autorităţile din Uruguay au acordat licenţe de cultivare a marijuanei pentru două companii, iar, până în prezent, au fost înregistrate aproximativ 3.500 de persoane care pot cultiva până la şase plante pentru uz personal.

În plus, s-au dus tratative privind posibilitatea de a exporta marijuana în scopuri medicale în Statele Unite ale Americii şi Europa. Din iulie însă, legea va permite și vânzarea, nu doar cultivarea canabisului. Astfel, în mod legal marijuana va fi disponibilă, însă numai în farmacii. Deși prețul va fi foarte accesibil, doar 1,30 $ pe gram, comparativ cu $ 3 de pe stradă, consumatorii trebuie să se înregistreze mai întâi la autoritatea guvernamentală. Prin intermediul permisului astfel obținut, pe baza scanării amprentei digitale a degetului marevor putea să-și achiziționeze doza maximă săptămânală de 10g.

Potrivit The Guardian, Guvernul a luat importante măsuri de precauție pentru a preveni ajungerea registrului de evidență a consumatorilor în mâini greșite. Din cauza problemelor de confidențialitate implicate, farmaciștilor nu le va fi dat numele clientului asociat cu fiecare scanare a degetul mare. Doar cantitatea de grame disponibilă din cota fiecărui client va fi afișată pe ecranul farmaciei.

În plus, numai șapte membri ai guvernului vor avea acces complet la registru, iar trei dintre aceștia vor trebui să fie prezenți simultan în momentul interogării bazei de date în ceea ce privește numele persoanelor înregistrate.

Registrul a fost deschis deja la începutul lunii mai

Până în prezent, aproximativ 3.500 de persoane (din populația de 3,4 milioane Uruguay) s-au înregistrat pentru a cumpăra marijuana de la farmacii. În plus, statisticile arată că, din 2014 încoace, circa 6.700 au înscris în registrul cultivatorilor individuali, iar 57 de cluburi de canabis au fost create, în conformitate cu National Institute for Cannabis Regulation.

Cu toate acestea, în ciuda atenției mass-media asupra acestui subiect, vânzări par a avea un start lent. „Până acum, doar 30 din 1.000 de farmacii din țară s-au înregistrat pentru a vinde marijuana “spune Alejandro Antalich, vicepreședinte al Asociației farmaciilor uruguayane. „Societatea noastră poate fi conservatoare, rezistentă la schimbare, astfel încât mulți farmaciști sunt în așteptare pentru a vedea cum funcționează sistemul, înainte de a se înregistra pentru a vinde. Există, de asemenea, teama de represalii împotriva farmaciilor din partea traficanților de droguri de la colțurile de stradă, supărați de pierderea cliențiilor lor.“

O singură problemă mai au susținătorii legalizării cultivării și vânzării marijuanei: ”Am dori să avem libertatea deplină de a planta orice cantitate și specie în propria noastră casă” susține Alicia Castilla, supranumită de mass-media ”Binicuța Reefer”, după arestarea ei în 2011, ca urmare a cultivării canabisului, una dintre susținătoarele înfocate ale legalizării cultivării și vânzării nerestricționate de marijuana.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.