Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima dezbatere publică asupra Legii internshipului - sâmbătă, la ONGFest

Guvernul Romaniei
sorin grindeanu guvern

Prima dezbatere publică asupra proiectului Legii internshipului, elaborat de SGG, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Afacerilor Externe, va avea loc sâmbătă la ONGFest, dar şi în mediul online. Potrivit unui comunicat al Guvernului, reprezentanţii societăţii civile şi toţi cei interesaţi să contribuie la definitivarea acestei legi sunt aşteptaţi pe 17 iunie, între orele 13,00 - 14,00, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

Sursa citată menţionează că la dezbatere vor fi prezenţi, pe lângă reprezentanţi ai instituţiilor publice, şi partenerii din societatea civilă, care au făcut parte din grupurile de lucru pentru identificarea nevoii de reglementare (Uniunea Studenţilor din România, Forumul Tinerilor din România şi Federaţia Volum). "Discuţiile vor viza integrarea persoanelor pe piaţa muncii prin crearea oportunităţilor de internship, contractul şi indemnizaţia de internship, Fondul pentru Acordarea Primei de Angajare pentru angajatorii care transformă contractele de internship în contracte de muncă şi alte teme conexe organizării şi desfăşurării stagiilor de internship în România", precizează comunicatul.

Guvernul informează că, în mediul online, iniţiatorii aşteaptă propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la acest proiect la adresa dezbateri@mmuncii.gov.ro, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site (9 - 18 iunie).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.