Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima ediţie a Târgului de Cicloturism are loc în acest weekend la Braşov

backtoromania.com
bicicleta ciclism biciclist

Prima ediţie a Târgului de Cicloturism a debutat, vineri, pe Aleea de sub Tâmpa din Braşov, în prezenţa ambasadorului Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Arthur Mattli, a consulilor onorifici ai Austriei, Franţei, Italiei şi Poloniei la Braşov, precum şi a preşedintelui Federaţiei Industriei Hoteliere din Romania, Călin Ile.

Cu acest prilej, Artur Matli a subliniat faptul că iniţiativa organizării acestui eveniment are loc "la momentul potrivit", când, după pandemie, "oamenii se întorc la natură".

"Niciodată nu au fost atât de multe biciclete în Elveţia ca în 2020, anul trecut s-au vândut 500.000 de biciclete noi, iar distanţa zilnică parcursă a crescut într-un an cu peste 200%", a afirmat diplomatul elveţian, subliniind că Elveţia are 32.000 de km de piste de biciclete.

Preşedintele Asociaţiei Smart City, Cristian Macedonschi, a afirmat, la rândul său, că şi în România s-au vândut multe biciclete în perioada pandemiei şi a menţionat că Braşovul ar putea să beneficieze, în viitor, de o investiţie "din afara Europei" într-o fabrică de biciclete similară celei de la Timişoara (Compania SMW-n.r.).

Evenimentul este organizat de Asociaţia European Events and Festivals şi se va desfăşura, până duminică, în zona cabinei telefericului de pe Tâmpa.

La târg participă agenţii de turism care oferă tururi de cicloturism, firme care închiriază biciclete, şcoli de mountain bike, precum şi primăriile din Codlea şi Râşnov, alături de asociaţiile locale de turism.

Conform organizatorilor, târgul are ca obiectiv principal promovarea Başovului ca destinaţie de excelenţă pentru cicloturism, alături de promovarea bicicletei ca mijloc de mobilitate şi agrement.

Pe lângă închirieri de biciclete şi echipamente, cei interesaţi pot experimenta inclusiv ture ciclo-culinare în zona cetăţilor fortificate, a drumului Via Transilvanica, a celui din jurul Măgurii Codlei sau pe lângă pădurile din localităţile Râşnov şi Cristian.

Preţurile unei asemenea experienţe, pe biciclete electrice sau clasice, pornesc de la 20 de euro şi ajung până la 200 de euro pe zi, în funcţie de opţiuni, dotări sau complexitate

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.