Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima lovitură a Guvernului pentru Gabriela Firea, după ce PNL s-a aliniat în spatele lui Nicușor Dan la alegerile locale

popice

Liberalii au decis să-l susțină pe Nicușor Dan la alegerile locale în cursa pentru Primăria Capitalei. Liderul PNL Ludovic Orban a explicat joi că doar așa au liberalii siguranța că poate fi învins candidatul PSD, actualul primar general Gabriela Firea. După anunțurile oficiale, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a ieșit la atac: i-a solicitat lui Firea să ia "de urgenţă" toate măsurile care se impun, astfel încât cetăţenii "să beneficieze de serviciul public de termoficare la nivelul la care aceasta s-a angajat", precizând că a primit la nivelul Executivului mai multe sesizări de la bucureşteni pe acest subiect.

"Mai multe familii din Bucureşti continuă să sufere în propriile locuinţe din cauza lipsei căldurii şi a apei calde şi îi cer primarului Capitalei să nu mai fie indiferent la situaţia disperată a acestora. Îi amintesc Gabrielei Firea că Guvernul României a fost mereu receptiv la solicitările sale şi a încercat să o ajute să rezolve situaţia legală, astfel încât să nu fie afectat sistemul de furnizare de apă caldă şi încălzire în sistem centralizat", a scris Antonel Tănase, joi, pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că, de mai multe zile, "sute de familii din sectorul 3 îngheaţă în casele lor şi nu au apă caldă".

"Primesc zilnic mesajele lor disperate. O somez pe Gabriela Firea, Primarul Capitalei, să ia de urgenţă toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, astfel încât cetăţenii Bucureştiului să nu mai fie nevoiţi să trăiască în mizerie şi în suferinţă. A avea apă caldă şi căldură sunt condiţii esenţiale pentru o viaţă civilizată, aşa cum fiecare cetăţean din această ţară merită să trăiască. Îi atrag atenţia primarului Capitalei să nu mai încerce să acuze de sabotaj actuala guvernare, precizând că bucureştenii cunosc adevărul şi ştiu cine este de vină pentru situaţia RADET", a afirmat Antonel Tănase.

El a subliniat că "fiecare autoritate a statului român trebuie să îşi îndeplinească misiunea".

"Fiecare instituţie publică trebuie să pună nevoile cetăţenilor pe primul loc şi să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a îmbunătăţi viaţa acestora. Nu putem să fim indiferenţi la suferinţa oamenilor, nu putem să acceptăm că iarna oamenii îngheaţă în case şi nu au apă caldă să se spele. Aceste lucruri trebuie să înceteze!", a mai precizat Tănase.

Citește și: Echipa lui Florin Cîțu: cine vine, cine pleacă / SURSE .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.