Prima reacție a lui Donald Trump, după atacul masiv al Israelului asupra Iranului: ce promite că nu va permite Teheranului

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 13-06-2025 07:31

Actualizat: 13-06-2025 10:31

Article thumbnail

Sursă foto: Pool/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Donald Trump spune că știa dinainte de lovituri , dar reiterează  ideea că Statele Unite nu au fost implicate în atacurile israeliene, informează bbc.com.

Președintele american Donald Trump tocmai a vorbit cu Fox News despre lovituri.

Acesta a declarat că a fost la curent cu planurile Israelului în prealabil, dar a precizat că armata SUA nu a jucat niciun rol în operațiune. El a reiterat că speră că Iranul va continua negocierile cu SUA privind limitarea programului său nuclear.

"Iranul nu poate avea o bombă nucleară și sperăm să se întoarcă la masa negocierilor. Vom vedea", a declarat Trump pentru Fox News.

"Există mai multe persoane în conducere care nu se vor întoarce", a spus el, menționând că SUA a confirmat că mai mulți lideri iranieni au murit în atac.

El a spus că administrația sa a contactat un aliat-cheie din Orientul Mijlociu înainte de atac pentru a-l informa, de asemenea - nu a spus despre ce țară este vorba.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri