Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima reacție a lui Viktor Orban după succesul istoric prin care UE i-a permis să cumpere petrol ieftin de la ruși

BBC
Viktor Orban

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a salutat marţi acordul între statele Uniunii Europene ce prevede o derogare pentru petrolul livrat prin oleoduct, permiţând astfel ţării sale să primească în continuare petrol ieftin din Rusia, transmite AFP. Liderul naţionalist bloca de câteva săptămâni proiectul de embargou european, vorbind despre pericolul unei 'bombe atomice' lansate asupra economiei ungare. În cele din urmă, pentru a ridica vetoul Budapestei, şefii de stat şi de guvern reuniţi în summit luni la Bruxelles au limitat stoparea importurilor la petrolul rusesc transportat cu vaporul, adică două treimi din achiziţiile europene.

Citește și: Breaking - Viktor Orban s-a impus istoric: Comisia Europeană flexibilizează embargoul asupra petrolului rusesc

'Familiile pot dormi liniştite, am reuşit să evităm ideea cea mai înspăimântătoare', a reacţionat Orban într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook. Un embargou total 'ar fi fost de nesuportat pentru noi (...) dar am reuşit să îl evităm', a salutat el. Ungaria, ţară fără ieşire la mare, depinde în proporţie de 65% pentru consumul său de petrol de livrările prin oleoductul rus Drujba.

Budapesta s-a opus propunerii iniţiale a unui embargou, cerând să beneficieze de o amânare de cel puţin patru luni pentru a-l pune în aplicare şi de 800 milioane de euro în finanţări europene pentru a-şi adapta infrastructurile. În condiţiile în care Germania şi Polonia s-au angajat să stopeze importurile prin oleoductul Drujba, în total 90% din exporturile de petrol din Rusia spre UE vor înceta până la sfârşitul anului, afirmă şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele francez Emmanuel Macron.

Extinderea embargoului la livrările prin oleoduct va fi discutată 'de îndată ce va fi posibil', fără să fi fost fixată o dată limită. Embargoul asupra petrolului brut în cele şase luni şi asupra produselor rafinate în cele opt luni, măsura principală a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni contra Rusiei, vizează să epuizeze finanţarea războiului dus de Moscova în Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.