Prima şedinţă a noului PNL în 2015. Discuţii capitale pentru viitor

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 04-01-2015

Actualizat: 04-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducerea noului PNL, în formatul restrâns al echipelor de negociere PNL-PDL, se va reuni luni dimineaţă pentru a discuta despre continuarea procesului de fuziune, dar şi despre strategia politică a începutului de an, au declarat, duminică, surse din PNL, citate de Mediafax.

Evenimentul a fost anunţat de Vasile Blaga încă din 20 decembrie 2014.

Discuţiile dintre cele două echipe vizează pregătirea primei reuniuni a Biroului Politic Naţional al noului PNL şi a celei a Consiliului Naţional care ar urma să aibă loc până la finele lui ianuarie.

Cu această ocazie trebuie convenite criteriile şi mecanismul în funcţie de care va fi asigurată conducerea la nivelul filialelor judeţene şi locale ale noului PNL.

Un alt punct al discuţiilor de luni dimineaţă vizează strategia politică pentru începutul acestui an şi coordonarea grupurilor parlamentare, au mai precizat sursele citate.

La întâlnire vor lua parte preşedinţii celor două partide fuzionate, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, alături de câte cinci colegi din partea fiecărei formaţiuni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri