Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima țară care va ieși din criza COVID-19 - A fost atins pragul de 2 milioane de vaccinări, dar și un număr record de noi infectări

Linkdin
vaccin covid

Israelul a atins joi pragul de două milioane de persoane care şi-au primit prima doză de vaccin împotriva noului coronavirus, odată cu vaccinarea unei asistente dintr-o maternitate, la care a asistat premierul Benjamin Netanyahu, relatează AFP potrivit Agerpres.

"Sunt cea cu numărul 2 milioane", se menţiona pe o mică pancartă pe care o ţinea în mâini asistenta medicală care a fost inoculată joi în oraşul Ramla, în apropiere de Tel Aviv.

Alături de ea, Netanyahu, în prezent în campanie electorală, a dat asigurări că Israelul va fi "prima ţară care va ieşi din criza corona".

"Vedem luminiţa de la capătul tunelului", a mai spus zâmbind prim-ministrul israelian, care a dat chiar el startul ambiţioasei campanii de vaccinare pe 19 decembrie, în direct la televiziune.

La începutul lui ianuarie, autorităţile sanitare estimau că două milioane de persoane vor primi ambele injecţii anti-COVID până la sfârşitul lunii. Până joi însă, numai 150.000 de persoane fuseseră inoculate cu ambele doze.

Citește și: Ludovic Orban rămâne președintele Camerei Deputaților. Curtea Constituțională a respins sesizarea AUR

În paralel cu campania de vaccinare derulată contracronometru, Israelul înregistrează o recrudescenţă a numărului de cazuri de persoane contaminate, cu circa 9.000 de noi bolnavi raportaţi zilnic cu COVID-19.

Netanyahu a făcut apel joi la israelieni "să respecte măsurile de siguranţă", în condiţiile în care în prezent este în vigoare al treilea lockdown de la începutul pandemiei.

Guvernul speră într-o ieşire din criză la începutul lui martie, chiar înainte de alegerile legislative de la 23 martie.

În total, peste 523.000 de persoane au fost oficial contaminate cu noul coronavirus în Israel şi circa 3.850 au murit, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.