Premium
Prima zi din Postul cel Mare sau Postul Paștilor era numită în trecut „lunea curată” sau „lunea păstorilor”, iar românii aveau o serie de tradiții pe care le urmau în această zi.
Etnologul și folcloristul Simion Florea Marian notează în volumul „Sărbătorile la români” (18989) că prima zi a Postului Mare avea o însemnătate deosebită. Chiar dacă se lucra în „lunea curată”, românii din Banat se dădeau în „scrânciob” sau se cărau în legănuș pentru a avea sănătate tot anul. Tot aici, odată cu începerea Postului Paștilor începea și țesutul cămășilor în gospodării.
În Bucovina, femeile nu fierbeau nimic în această zi în care se mânca doar hrană rece: pâine, mălai, varză murată, castraveți murați. Făceau asta pentru a-i proteja de bube sau alte boli pe copii.
În unele zone din Moldova, în „lunea curată” femeile nu făceau altceva decât să spele vasele și să împartă lumânări de pomană.
Tot în prima zi de post, în Moldova și Bucovina era obiceiul Spolocaniei (spălare), care consta în mâncarea de borș gol cu pâine sau mălai pentru a-și curăța corpul de mâncarea „de dulce”. Etnologul notează că în timp, această tradiție a degenerat în beții crunte deoarece oamenii au ajuns să se spele cu rachiu în loc de borș pe la crâșmele din sat.
În prima zi de post românii țineau și tradiția înăcritului de borș, un aliment pe care-l vor folosi des în perioada următoare. Înăcrirea se făcea prin înmuierea tărâțelor de secară în apă rece într-un vas de lemn special făcut pentru asta. Apoi se turna uncrop (apă clocotită) peste tărâțe și se lasă la răcit. Peste toate acestea se pun hruște (tărâțe vechi, de la un alt borș) pentru ca borșul nou să să dospească și să se înăcrească mai repede.
Lunea în care se chinuiau câinii
În Muntenia și Dobrogea, în „lunea curată” se păstra obiceiul „jujeului” sau „jijeului”, adică de a chinui câinii. În schimb, în această zi trebuia să ai o grijă deosebită de gâște, să le dai apă și mâncare din belșug.
De exemplu, în zona Râmnicu Sărat, oamenii se adunau în cete de câte 10 sau 20 de persoane și mergeau prin gospodării, scoteau câinii pe drum și le încleștau gura astfel încât aceștia să nu poată mușca și îi loveau cu un lemn în zona din spate. Dacă stăpânii câinilor dădeau ceva de băut, animalul scăpa de suferință.
Acest obicei se păstra, spune Simion Florea Marian, pentru că românii din aceste zone credeau că astfel vor avea porumb sau mei mai mult în acel an.
O altă explicație a acestui obicei o dă Teodor Burada, care arată că tradiția merge până în perioada romană (390 î.Hr.) când Capitoliul a scăpat de invazia galilor datorită „gâștelor sacre”, în timp ce câinii dormeau.
În Banat, lunea curată se mai numea și „lunea păstorilor” deoarece în această zi mamele de păstori făceau o turtă din făină de grâu sau de porumb și o închinau Sfintei Maici Luni pentru a le păzi copiii și turmele de lupi sau de alte animale sălbatice.
