Primarul PSD al municipiului Caracal (județul Olt), Ion Doldurea, în vârstă de 71 de ani, și-a anunțat duminică demisia din funcție, el spunând că urmează recomandările pe care i le-au făcut medicii.
Doldurea se află la al doilea mandat de edil și a explicat că problemele medicale nu-i mai permit să-și desfășoare activitatea de primar.
Accident rutier grav
„Astăzi este o zi în care iau una din cele mai dificile decizii din viața mea, cauzată de un eveniment nefericit.
Cu șase luni în urmă, deplasându-mă spre București, mașina în care mă aflam a fost lovită în spate de un tir. În urma acestui accident rutier am fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier pentru îndepărtarea unui cheag de sânge ce s-a format în urma loviturii.
Deşi încă de la început recomandările medicilor au fost tranşante, în sensul evitării stresului și oboselii, am ales să încerc, cu toate riscurile medicale asociate, să continui implicarea mea în funcţia de primar.
Din păcate toate aceste probleme medicale, care s-au manifestat în ultima perioadă, fac imposibilă implicarea mea la capacitate maximă în actul administrativ.
Ca urmare a ultimei evaluări medicale recente, recomandarea medicilor este categorică: fără stres, fără emoții, fără efort!
Pentru toate aceste motive am decis să demisionez din funcția de primar al Municipiului Caracal”, a anunțat Doldurea, duminică, pe contul său de Facebook.
Atribuțiile vor fi preluate de viceprimarul Laurențiu Pătran
Atribuțiile de primar vor fi preluate de viceprimarul Laurenţiu Pătran (PSD):
„Voi rămâne alături de el cu experiența, sfaturile și dragostea mea pentru Caracal”, a indicat edilul Caracalului.
„Plec din această funcție cu convingerea că tot ceea ce am construit împreună și fiecare promisiune asumată pentru dezvoltarea comunității noastre nu se va opri aici. Proiectele vor continua, planurile noastre de dezvoltare ale municipiului merg mai departe pentru că ele reflectă dorințele comunității noastre. Legătura mea cu Caracalul nu se încheie odată cu această funcție”, conform lui Doldurea.
Familia Doldurea, celebră după exploziile de la Crevedia
Ion Doldurea a devenit cunoscut la nivel național după exploziile produse în august 2023 la stația GPL din Crevedia. Firma Flagas SRL, care opera punctul unde s-a produs dezastrul, era deținută de fiul primarului din Caracal, Ionuț Daniel Doldurea, împreună cu Cosmin Stîngă.
Exploziile s-au soldat cu 6 morți și peste 50 de răniți. Edilul nu a fost inculpat în dosar.
Procurorii au susținut că tragedia a fost provocată în contextul unor transferuri ilegale de GPL între autocisterne, al unor scurgeri de gaz și al existenței unei surse de aprindere.






























Comentează