Primar PSD condamnat pentru contrabandă va fi demis din funcție

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-07-2021

Actualizat: 14-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: renasterea.ro

Primarul comunei Ghindăoani, Adrian Antochi (PSD), va fi demis prin ordin al prefectului, după ce a fost condamnat definitiv pentru contrabandă cu ţigări.

Prefectul George Lazăr a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că a primit de la secretara comunei Ghindăoani o informare în acest sens, iar joi dimineaţă va emite ordinul de încetare a mandatului de primar.

Adrian Antochi a fost condamnat de Judecătoria Piatra-Neamţ la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru contrabandă cu ţigări. Acesta a făcut recurs la Tribunalul Neamţ, dar magistraţii au păstrat decizia Judecătoriei Piatra-Neamţ.

Adrian Antochi a fost ales primar din partea PSD la alegerile din 2020, fiind la primul mandat.

Atribuţiile de primar vor fi preluate, interimar, de viceprimarul comunei Ghindăoani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri